Raluca Turcan, atac la adresa social-democraților: Promisiunile exagerate sunt utilizate pentru escrocarea pensionarilor
Raluca Turcan, fost ministru al Muncii în Guvernul condus de Florin Cîțu, acuză social-democrații de iresponsabilitate, menționând că încearcă să îi păcălească pe pensionarii din România atunci când fac promisiuni exagerate în ceea ce privește creșterea pensiilor.
„Subminarea guvernării din interior este un joc extrem de periculos, iar „renegocierea” acum a PNRR este la fel de ”reală” după cum a fost și creșterea pensiilor cu 40% – o altă minciună nedemnă prin care s-a încercat păcălirea pensionarilor din România. De fapt, metoda promisiunilor exagerate în materie de pensii face parte, ca și metoda Accidentul, din modalitățile frecvent utilizate pentru escrocarea pensionarilor din România”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.
Fostul ministru al Muncii este de părere că sistemul public de pensii trebuie consolidat și protejat prin argumente economice, nu aruncat într-o „dezbatere isterică”.
„Este, de asemenea, de o iresponsabilitate criminală să spui, fiind la guvernare, că sunt bani pentru creșterea pensiilor, dar că e cineva care nu vrea să îi dea. Sunteți la guvernare! Veniți cu măsura! Parlamentul așteaptă”, a adăugat deputatul PNL.
Totodată, Turcan arată că informațiile potrivit cărora PNL vizează creștere vârstei de pensionare până la 70 de ani, propagate și de social-democrați, sunt false, întrucât proiectul depus în Parlament prevede o decizie voluntară în acest sens.
„Este un drept al lor și nicidecum o obligație impusă de cineva. Ar putea fi vorba de medici, de cadre didactice, de oameni din cultură angajați la stat. În sectorul privat acest lucru se întâmplă oricum. Eu personal nu știu de vreo inițiativă de creștere a vârstei de pensionare în România. Unde vedeți scris așa ceva, cel mai probabil este vorba de un fake news, de o știre falsă”, a precizat fostul ministru al Muncii.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
[…] Raluca Turcan, atac la adresa social-democraților: Promisiunile exagerate sunt utilizate pentru esc… apare prima dată în Main […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 83327 more Info on that Topic: mainnews.ro/raluca-turcan-atac-la-adresa-social-democratilor-promisiunile-exagerate-sunt-utilizate-pentru-escrocarea-pensionarilor/ […]