Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


Raed Arafat și personalul DSU s-au vaccinat împotriva COVID-19: Este un gest de normalitate

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 11 ianuarie 2021

Raed Arafat, alături de personalul Departamentului pentru Situații de Urgență, au luat parte la campania de vaccinare împotriva COVID-19, la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. dr. Dimitrie Gerota” din București. 

Este un gest de normalitate, abia am așteptat să ajung să pot să mă vaccinez. Am făcut acest lucru public să arăt un lucru. Nu recomandăm oamenilor să se vaccineze, dacă noi nu ne-am fi vaccinat. Asta este speranța pe care o avem în acest moment. Vaccinul este voluntar, nu este obligatoriu. Dacă, totuși, cât mai mulți îl facem, este o șansă să revenim la normalitate. Să nu asculte aceste știri nefondate despre vaccin și să meargă pe informațiile justificate științific și să vină la vaccinare”, a declarat Raed Arafat, după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19.

Luni, România a primit a patra tranșă de 150.150 de doze din vaccinul produs de Pfizer și BioNTech, urmând ca acestea să ajungă în centrele de vaccinare din țară.

CITEȘTE ȘI: România a primit a patra tranșă de 150.150 de doze din vaccinul Pfizer/BioNTech

Campania de vaccinare a debutat pe 27 decembrie 2020, 108.294 de persoane fiind imunizate în total cu vaccinul produs de Pfizer și BioNTech.

Comisia Europeană a aprobat, săptămâna trecută, vaccinul produs de Moderna.

CITEȘTE ȘI: Care sunt diferențele dintre vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna. Precizările Comitetului Național privind Vaccinarea împotriva COVID-19

 

Sursă foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW