PSD a depus moțiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării. Acuzațiile social-democraților la adresa lui Ion Ștefan
Partidul Social Democrat a depus, miercuri, la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, moțiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, Ion Ștefan, intitulată „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!”.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării va fi dezbătută marțea viitoare.
Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, este acuzat de social-democrați de fals în acte publice.
„Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul ‘Grindă’ o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. (…) Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, se arată în textul moțiunii, citat de Agerpres.
Potrivit PSD, Ion Ştefan este poreclit ministrul „Grindă”.
„În cazul domnului ‘Grindă’ este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului”, susţin semnatarii moțiunii.
În textul moțiunii se mai arată că „problemele de integritate ale ministrului nu se manifestă doar în declaraţiile sale de avere. Ele sunt ridicate la rangul de politică de stat, după cum se poate vedea în viziunea ministrului de reorganizare a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administraţiei”.
„În loc să întărească lupta anticorupţie, Guvernul PNL o diminuează la maximul posibil, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în deciziile ministrului Dezvoltării. În schema de reorganizare a MLPDA, acesta a redus Direcţia de integritate şi anticorupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticoruptie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate! Astfel cei responsabili cu integritatea şi anticorupţia au devenit doar nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan. Tocmai în acest sector, unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni, PNL şi ministrul ‘Grindă’ au găsit de cuviinţă să reducă la minim personalul şi resursele anticorupţie”, mai susţin semnatarii moţiunii.
Social-democraţii mai acuză că „26 de rude, rubedenii, cunoştinţe, pile şi relaţii ale ministrului „Grindă” au fost puse în funcţii şi sinecuri pe banii de la stat”.
„Sunt nu mai puţin de 26 de rude, rubedenii, cunoştinţe, pile şi relaţii ale ministrului ‘Grindă’ care au fost puse în funcţii şi sinecuri pe banii de la stat. Verişori, fini, cumetri, consilieri personali, foşti chelneri sau manichiuriste şi un întreg pomelnic de politruci din cercul de încredere al ministrului ‘Grindă’ au împânzit cu toţii structurile Ministerului Dezvoltării şi ale administraţiei publice centrale şi locale. În paralel cu implantarea în funcţii publice a cumetrilor şi pilelor sale, ministrul Ion Ştefan a declanşat o adevărată epurare politică în ministerul pe care îl conduce! (…) Restructurarea trebuie să se facă în acord cu procedurile legale şi trebuie să aibă o motivare clară şi criterii obiective bine definite pentru deciziile de disponibilizare”, arată parlamentarii PSD.
Ei afirmă că „disponibilizările făcute de ministrul ‘Grindă’ nu încalcă doar Constituţia şi legile care erau în vigoare în momentul venirii sale la conducerea ministerului, încalcă inclusiv decretul preşedintelui Iohannis şi alte deciziile luate în timpul pandemiei chiar de Guvernul din care face parte domnul ministru Ion Ştefan”.
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 16371 more Info to that Topic: mainnews.ro/psd-a-depus-motiunea-simpla-impotriva-ministrului-dezvoltarii-acuzatiile-social-democratilor-la-adresa-lui-ion-stefan/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 16135 additional Information to that Topic: mainnews.ro/psd-a-depus-motiunea-simpla-impotriva-ministrului-dezvoltarii-acuzatiile-social-democratilor-la-adresa-lui-ion-stefan/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 13172 additional Information to that Topic: mainnews.ro/psd-a-depus-motiunea-simpla-impotriva-ministrului-dezvoltarii-acuzatiile-social-democratilor-la-adresa-lui-ion-stefan/ […]