Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Provocările de securitate din regiunea Mării Negre, analizate de ministrul Apărării și însărcinatul cu afaceri al SUA la București

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 10 noiembrie 2022 Etichete: , , , , ,

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, l-a primit joi, 10 noiembrie, pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, David Muniz, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării.

Principalele teme discutate de cei doi oficiali au fost prioritățile de cooperare bilaterală în domeniul apărării și provocările actuale de securitate din regiunea Mării Negre, „în contextul recentelor evoluții din regiune și în concordanță cu prioritățile strategice ale SUA subliniate în Strategia Națională de Securitate și Strategia Națională de Apărare recent publicate de guvernul american”.

Ministrul Apărării a subliniat că Marea Neagră este o zonă importantă pentru securitatea euro-atlantică și a apreciat angajamentul SUA pentru securitatea regiunii, „prin creșterea prezenței militare în România și prin sprijinirea deciziilor la nivel aliat pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare în mod unitar pe întregul flanc estic aliat”, mai arată MApN.

Totodată, Angel Tîlvăr i-a mulțumit lui David Muniz pentru colaborarea „foarte bună” la nivel operațional.

Foto: Facebook/ Daniel Petrescu

Comentarii