Protest în Bucureşti faţă de eventuala obligativitate a vaccinării/ Alexandru Rafila: Eu cred că mulţi dintre cei de acolo nu cunosc, probabil, proiectul de lege
Sute de persoane s-au strâns, duminică, în Parcul Izvor din București, pentru a protesta față de eventuala obligativitate a vaccinării și a posibilității de implementare a unui pașaport de vaccinare, potrivit News.ro. Alexandru Rafila susține că, cel mai probabil, protestatarii nu cunosc conținutul proiectului de lege privind vaccinarea.
Unii dintre participanți nu au purtat masca de protecție, obligatorie în spațiile publice, și nici nu au respectat măsurile de distanțare socială, relatează News.ro. Sursa citată arată că protestul a fost organizat pe rețelele sociale și că oamenii reclamă că proiectul legii vaccinării ar da dreptul autorităţilor să vaccineze în mod obligatoriu populaţia în condiţii epidemiologice speciale.
„Mitingul nu este unul politic, deşi cunoaştem persoane care se suie deja cu picioarele pe această temă făcând presiuni asupra organizatorilor. De trei ani organizam apolitic aceste mitinguri”, se arată în anunţul postat pe reţele sociale.
Alexandru Rafila, deputat PSD, susține că proiectul de lege nu prevede obligativitatea adulților de a se imuniza.
„Există proiectul, nu ştiu ultima lui formă, dar, în orice caz, e depăşită de mult discuţia despre obligativitatea vaccinării. Înţeleg că lumea face referire la vaccinarea obligatorie a adulţilor, nici vorbă de aşa ceva. Iar la copii era o chestiune de necesitatea informării părinţilor referitor la vaccinare. (..) Eu cred că mulţi dintre cei de acolo nu cunosc, probabil, proiectul acesta de lege şi ascultă mai degrabă ce spun alţii decât ce scrie în proiectul de lege”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.
La Timișoara a avut loc un protest față de deciziie autorităților carantinare a municipiului.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Comentarii