Protest al părinților în fața școlii din Capitală unde un copil de 8 ani ar fi fost violat de două ori de colegi
Zeci de părinți au protestat luni, 4 martie, în fața Școlii „Nicolae Titulescu” din Capitală, unitatea de învățământ unde un copil de opt ani ar fi fost violat de colegi, de două ori, în toaleta școlii.
„A fost violat de două ori! De două ori, nu o dată! De două ori!
Prima dată avea 8 ani când a fost abuzat. Era clasa zero. Noi am aflat la sfârșitul clasei, într-o joi, iar vineri am fost la doamna directoare.
S-a întâmplat în toaleta școlii, la parter. Copilul mi-a zis că la toaletă nu era zăvor”, a declarat mama copilul care are acum 11 ani pentru Antena3CNN.
Potrivit sursei citate, în primul caz, presupusul violator avea numai 11 ani, iar dosarul a fost clasat, pentru că violatorul era prea mic pentru a răspunde penal.
Sursa foto: Antena 3 CNN
Comentarii