Proprietarul stației GPL din Crevedia susține că nu a știut de transferul de combustibil din cisterne/ Așa a vrut Dumnezeu
Ionuț Doldurea, acționarul majoritar al firmei care deține stația GPL din Crevedia unde s-au produs exploziile soldate cu doi morți și zeci de răniți, a declarat, pentru PRO TV, că nu știe cauza exactă a incendiului, însă, nu poate fi vorba despre o țigară aprinsă, o ipoteză lansată în spațiul public. Potrivit procurorului general al României, Alex Florența, sub cisternă s-ar fi declanșat un incendiu de la o sursă aprinsă de foc.
Mai mult decât atât, Ionuț Doldurea susține că nu și-a dat acordul pentru transferul de GPL dintr-o cisternă în alta. El a afirmat, potrivit sursei citate, că locul în care s-a produs explozia era un punct de lucru, dar nu se comercializa GPL către populație. Clădirea era destinată șoferilor, avea bucătărie și baie.
„Nu ne e clar. Dar în niciun caz nu a fost vorba de o țigară cum am auzit. Acolo nu era punct de lucru, nu se comercializa GPL către populație. Se închisese punctul de lucru cu vreo trei ani înainte. Acolo era o parcare și o clădire unde șoferii își făceau pauzele și dormeau și aveau bucătărie și baie.
Nu știu de așa ceva. Noi nu am încuviințat așa ceva(n.r. transferul de GPL dintr-o cisternă în alta)
Erau parcate cisternele. Din păcate, s-a întâmplat într-o sâmbătă, când era mai puțin de muncă și erau mai multe cisterne acolo, parcate. Dacă ar fi fost în timpul săptămânii, nu erau. Așa a vrut Dumnezeu! Sper să ne ierte!”, a declarat Ionuț Doldurea, potrivit sursei citate.
Cu o zi în urmă, alături de asociatul său, Cosmin Stîngă, a transmis un comunicat, din care dă de înțeles că nu va face declarații de presă pe parcursul anchetelor și că dorește să ajute victimele exploziilor. Puteși citi aici comunicatul integral. Ionuț Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea.
Stația GPL nu mai avea autorizație de incendiu din 2020
Potrivit datelor publice, afișate de termene.ro, cifra de afaceri a firmei Flagas SRL în anul 2022 a fost de 595 de milioane de lei, iar profitul este în valoare de 32 de milioane de lei(n.r raport pe anul 2022) Potrivit autorităților, stația GPL din Crevedia ar fi continuat să funcționeze, chiar și după retragerea autorizației de mediu.
După închidere, în toamna lui 2020, firma – care are 25 de puncte de lucru în toată țara – urma să funcționeze doar ca punct de parcare a cisternelor, însă acolo aveau loc în mod obișnuit transferuri de GPL din cisterne, deși nu mai deținea niciun fel de autorizație. Parchetul General și DNA au deschis anchete penale privind exploziile de la Crevedia, soldate cu doi morți și 56 de răniți.
Sursă foto: colaj Facebook
Comentarii