Proiectul privind stoparea creșterii prețurilor la alimentele de bază, în dezbatere publică
Proiectul de Ordonanță de Urgență privind stoparea creșterii prețurilor la produsele alimentare de bază a fost publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Agriculturii, miercuri, 27 iunie. Inițial, reprezentanții marilor magazine au menționat că reducerea adaosului comercial la alimentele de bază se poate face „doar în mod voluntar”, în baza unui acord cu Guvernul României.
Astfel, proiectul prevede, pentru o perioadă de trei luni, limitarea cotelor de adaos comercial pentru produsele alimentare astfel:
-maximum 20% la procesator, aplicată față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte
-maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul de distribuitori pe lanț și aplicată față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile operaționale
-maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul și cash&carry, aplicată față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.
Lista alimentelor care vor beneficia de prevederile acestui act normativ, discutată și agreată cu toate părțile implicate în producția și comerțul cu alimente, cuprinde:
– pâine albă simplă 300 – 500 grame, fără specialități;
– lapte de vacă proaspăt 1.5% grăsime,1l;
– brânză telemea de vacă vrac;
– iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr.;
– făină albă de grâu ”000” 1 kg;
– mălai 1 kg;
– ouă găină calibru M 10 buc.;
– ulei de floarea soarelui 1 l;
– carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui;
– carne proaspătă de porc: carne de lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată porc;
– legume proaspete vrac: roșii (tomate), castraveți, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia;
– fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă;
– cartofi proaspeți albi vrac;
– zahăr alb tos 1 kg.
Proiectul de Ordonanță de Urgență va fi supus aprobării în ședința de Guvern de joi, 29 iunie și poate fi consultat integral aici.
CITEȘTE ȘI: Cât de viabilă este reducerea adaosului comercial la alimentele de bază. Analist: Sună bine, dar e periculos
Sursă foto: Pixabay
Comentarii