Proiectul pentru desființarea Secției Speciale, atacat la CCR. Ce reclamă USR – DOCUMENT
USR a depus miercuri, 2 martie, o sesizarea la Curtea Constituțională în legătură cu proiectul de lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, adoptat săptămâna trecută de Parlament.
Competența Secției va fi preluată de către parchetele obişnuite, aceste cauze urmând a fi instrumentate doar de procurori anume desemnați de procurorul general la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Vor fi în total 42 de procurori – 12 în București, iar restul de 30 în teritoriu.
Principala nemulțumire a USR și a unei părți însemnate din sistemul judiciar, printre care se numără și DNA, este că, prin acest proiect de lege, dosarele în care sunt implicați procurori și judecători nu vor fi repartizate parchetelor specializate, cum sunt DNA și DIICOT.
Ce reclamă USR
Așa cum anunțaseră deja, reprezentanții USR au atacat la Curtea Constituțională acest proiect de lege. În primul rând, aceștia reclamă că anunțul referitor la elaborarea acestuia nu a fost adus la cunoștința publicului cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea sa spre avizare.
În același timp, reprezentanții USR susțin că prin adoptarea acestui proiect de lege România își va încălca angajamentele europene de întărire a DNA și DIICOT.
În plus, aceștia susțin, invocând recomandările Comisia de la Veneția, că atribuțiile de anchetare a tuturor infracțiunilor comise de magistrați, așadar și a celor de corupție și a celor de criminalitate organizată, ar urma să revină potrivit art. 3 din legea supusă controlului de constituționalitate, procurorilor anume desemnați din parchetele obișnuite, deși faptele de corupție și cele de criminalitate organizată trebuie anchetate de parchete specializate.
Totodată, reprezentanții USR argumentează că acest proiect de lege încalcă principiul tratamentului egal în fața legii al tuturor cetățenilor, statuat în Constituție.
Sesizarea USR poate fi consultată aici
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/proiectul-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale-atacat-la-ccr-ce-reclama-usr-document/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/proiectul-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale-atacat-la-ccr-ce-reclama-usr-document/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 11854 more Info on that Topic: mainnews.ro/proiectul-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale-atacat-la-ccr-ce-reclama-usr-document/ […]