Proiect de lege pentru reducerea TVA la pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice
USR a depus un proiect de lege pentru reducerea TVA de la 19% la 5% la pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice. Scopul proiectului, spun reprezentanții partidului, este încurajarea cetăţenilor să investească în metode alternative de producţie a energiei şi să îşi reducă astfel consumul din reţeaua naţională.
Potrivit USR, ideea proiectului a apărut în contextul în care preţul energiei a explodat în ultimul an şi nu sunt anticipate reduceri într-un viitor apropiat.
Cristina Prună, deputat în Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, atrage atenţia că e nevoie de stimulente la toate nivelurile pentru a vedea un impact semnificativ la nivelul facturilor.
„Impactul creşterii preţurilor la consumatorii finali va fi resimţit din ce în ce mai puternic de români şi în special de consumatorii vulnerabili. Măsurile în vigoare astăzi nu ating cauza creşterii exponenţiale a preţurilor şi nu pot fi sustenabile pe termen lung. Avem programul Casa Verde Fotovoltaice cu un buget impresionant, dar care sub coordonarea Administraţiei Fondului pentru Mediu se desfăşoară greoi şi cu foarte multe blocaje”, spune deputatul
Senatorul USR, Adrian Wiener, subliniază că statul român trebuie să devină un partener pentru cetăţean în această criză majoră a energiei. ,
„Suntem datori să propunem soluţii prin politici publice. Scăderea consumului de energie este esenţială pentru a trece prin şocul creşterii uriaşe a preţurilor. Sunt convins că accesibilizarea costurilor pentru soluţiile tehnice de creştere a eficienţei energetice este un lucru esenţial pe care trebuie să îl facem acum, prin descărcarea preţului de TVA. Este o componentă critică pentru atingerea independenţei energetice a României”, declară Adrian Wiener.
Potrivit inițiatorilor, proiectul a primit semnături de la deputaţi ai mai multor partide.
Cât s-ar economisi
Potrivit site-ului unui magazin specializat, prețul unei pompe de căldură aer-apă pleacă de la 27.000 lei și ajunge la 160.600 lei pentru o pompă de căldură sol-apă de mare capacitate.
Practic, dacă măsura ar fi aplicată, prețul celei mai ieftine pompe de căldură ar ajunge la 23.800 lei, iar cea mai scumpă ar urma să coste 141.750 lei.
Prețul unui sistem complet de panouri fotovoltaice, care include și manopera, este în prezent situat între 26.000 și 32.000 lei, variind în funcție de capacitate și marca aleasă. Dacă legislativul ar aproba proiectul inițiat de USR, ar trebui să se reducă până la 22.800 lei – 28.350 lei.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 20687 additional Information on that Topic: mainnews.ro/proiect-de-lege-pentru-reducerea-tva-la-pompele-de-caldura-panourile-fotovoltaice-si-panourile-solare-termice/ […]