Friday, February 23, 2024
Jurnalism corect


Proiect de lege: Angajații ar putea beneficia și de zilele libere legale care pică în weekend

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 13 mai 2022

Mai mulți parlamentari ai Partidului Național Liberal (PNL) și ai Partidului Social Democrat (PSD) au depus un proiect de lege care prevede ca angajații români să beneficieze în mod efectiv de toate zilele nelucrătoare dintr-un an. Astfel, în cazul în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun cu sâmbetele şi duminicile, liberele se vor acord în următoarele zile, imediat după cele de repaus săptămânal. 

În expunerea de motive a proiectului (o puteți citi integral aici), iniţiatorii, printre care liderii deputaţilor PNL şi PSD, Gabriel Andronache şi Alfred Simonis, au specificat că, atunci când zilele de sărbătoare legală coincid cu zilele de repaus săptămânal, salariaţii nu beneficiază de drepturile lor legale, dar potrivit acestora, „legiuitorul doreşte ca (…) angajaţii să se bucure de acest beneficiu”.

Aceştia au mai susţinut că „se urmăreşte ca zilele de sărbătoare legală să nu depindă de o situaţie fortuită din punct de vedere calendaristic, ci în orice an cetăţenii să beneficieze efectiv de zile libere”.

„Dacă nu s-ar realiza această modificare legislativă, zilele de sărbătoare legală care se suprapun peste zilele de repaus săptămânal nu ar mai avea valoarea de zile nelucrătoare deoarece zilele de repaus săptămânal sunt deja zile nelucrătoare per se”, au mai explicat aceştia.

Parlamentarii au oferit exemplul primei zile de Paște, care pică întotdeauna duminica. Potrivit proiectului, aceasta va fi acordată ca zi liberă marți, imediat după cea de-a doua zi de Paște, declarată zi liberă ca zi de sărbătoare legală.

Ziua Muncii din anul 2022 este un alt exemplu din proiect. Data de 1 mai, care este sărbătoare legală, a picat într-o zi de dumnică, așadar angajații români nu au primit o zi liberă de la muncă aferentă acestei sărbători. Conform proiectului, ei ar fi primit o zi liberă luni, 2 mai.

Raportat la comunitatea europeană, se mai arată în proiect, angajații români au cele mai puține zile libere din Uniunea Europeană, adică numai 15, față de spanioli care se bucură de 37 de zile libere de la stat, iar elvețienii de 28; la fel și britanicii, olandezii, germanii și portughezii.

Propunerea legislativă modifică şi completează în acest sens articolul 139 alin. 2 din legea 53/2003 – Codul Muncii, iar semnatarii iniţiativei legislative sunt 26 deputaţi PNL şi doi deputaţi PSD.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Zile libere 2022

În anul 2022, din 15 zile libere legale, doar 9 sărbători coincid cu zilele lucrătoare.

1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou (sâmbătă și duminică)

24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române (luni)

22 aprilie — Vinerea Mare (vineri)

24 -25 aprilie — Paște ortodox 2022 (duminică și luni)

1 mai — Ziua Muncii (duminică)

1 iunie — Ziua Copilului (miercuri)

12 iunie (duminică) – Rusalii, 13 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii

15 august — Adormirea Maicii Domnului (luni)

30 noiembrie — Sfântul Andrei (miercuri)

1 decembrie — Ziua Națională a României (joi)

25 decembrie, 26 decembrie — Zilele de Crăciun (duminică și luni)

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW