Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Comisia Europeană a aprobat revizuirea Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 19 decembrie 2023 Etichete: , ,

În data de 15 decembrie 2023, Comisia Europeană a dat aprobarea pentru revizuirea Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre, cu scopul de a majora bugetul cu 19,96 de milioane de euro (fonduri Interreg). Această modificare vizează includerea Armeniei ca stat participant în cadrul Programului, și, de asemenea, introducerea unei noi priorități: „O regiune competentă și rezilientă”.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), noua prioritate inclusă în cadrul Programului (O regiune competentă și rezilientă) aparține Obiectivului specific Interreg 1 – O mai bună guvernanță în materie de cooperare și își propune să contribuie la:

  • sprijinirea dezvoltării capacităților și formării autorităților publice pentru furnizarea eficientă a serviciilor publice;
  • schimbul de cunoștințe și bune practici între autoritățile publice și actorii societății civile cu privire la modul de îmbunătățire a accesului cetățenilor la informații și de promovare a participării (inclusiv a tinerilor) la luarea deciziilor;
  • dezvoltarea de instrumente IT&C și/sau de soluții digitale care să permită cetățenilor să contribuie la strategiile locale și regionale și să ofere sugestii pentru îmbunătățirea politicilor;
  • acțiuni de consolidare a capacității părților interesate cu privire la modul de accesare a fondurilor disponibile și de a aplica în cadrul apelurilor pentru proiecte legate de economia albastră.

Ca rezultat al acestei majorări, bugetul integral al Programului atinge suma de 94.456.673 de euro, dintre care 85.010.556 de euro reprezintă contribuția din fondurile Uniunii Europene, iar 9.445.617 de euro reprezintă cofinanțarea națională a statelor participante.

 

Foto: Forțele Navale Române

 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW