Producția de cărbune a României a scăzut/Ce impact au emisiile de carbon asupra Mediului
Producţia de cărbune net a României a ajuns, în primele opt luni ale acestui an, la peste 1,715 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 15,2% mai mică faţă de cea din perioada similară din 2022, potrivit Institutului Național de Statistică(INS).
În primele opt luni ale anului 2023, România a importat cărbune net cu 55,4% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele centralizate de INS.
Potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză(CNSP) producţia de cărbune a României va scădea anul acesta în totalitate cu 12,5%, în timp ce importurile se vor diminua și ele cu 40,3%, relatează Agerpres.
În ultima prognoză a echilibrului energetic CNSP estimează că, până în anul 2026, dinamica producţiei de cărbuni cât şi importul acestora sunt prevăzute în scădere, pe măsură ce alte capacităţi de producţie de energie vor fi puse în funcţiune. Astfel, în 2024 producţia se va reduce cu 6,7% (la 2,525 milioane tep) şi importurile cu 6,7% (la 195.000 tep), în 2025 cu 8,6% (la 2,31 milioane tep), respectiv cu 4,5% (la 185.000 tep) şi în 2026 cu 10,2% (la 2,075 milioane tep), respectiv cu 2,5% (la 180.000 tep).
UE a cerut statelor membre să reducă emisiile de carbon
Chiar dacă producția de cărbune pentru un stat poate însemna independență energetic, emisiile de carbon sunt o amenințare pentru Mediu și sănătatea umană, spun oficialii europeni. Actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, susținea, recent, la Bruxelles, că România a făcut progrese vizibile pentru decarbonizare.
Emisiile de carbon sunt motivul principal al încălzirii globale. Concentrațiile de dioxid de carbon cresc, în mare parte, din cauza arderilor de petrol, gaz si de cărbune, care au loc de regulă pentru a genera energie.
„România şi-a asumat unul dintre cele mai ambiţioase planuri de decarbonizare la nivel european. Asta înseamnă că, la nivelul anului 2026, în mixul de producţie energetic al României vom avea cel mai probabil mai puţin de 0,1% producţie pe bază de cărbune. Şi ăsta este un lucru remarcabil. În 2022, emisiile de carbon din producţia de energie au scăzut cu 6% în România faţă de anul anterior, versus o medie europeană de 3%. Există toate premisele ca România să fie, în 2029, prima ţară europeană sau poate printre primele ţări în lume care vor avea reactoare modulare de mici dimensiuni”, menționa recent, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Sursă foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu
Comentarii