Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Procurorul șef al DNA, la audiere în Parlamentul European pe tema valorificării investigațiilor OLAF

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 6 iulie 2020 Etichete:

Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, în cadrul unei audieri în Parlamentul European, desfășurată în sistem de videoconferință, pe tema valorificării investigațiilor OLAF, a prezentat perspectiva României asupra investigării fraudelor cu fonduri europene. 

Crin Bologa a menționat că, deși este un organ de anchetă administrativ, datele și informațiile pe care OLAF le furnizează anchetei penale contribuie la reducerea timpului de anchetă și la creșterea eficienței măsurilor de urmărire penală. 

„Concret, investigatorii OLAF transmit analize și investigații financiare, ne sprijină în identificarea entităților persoane fizice sau juridice implicate, efectuează verificări la societățile comerciale din diferite state membre implicate în circuitul infracțional, obțin documente legate de implementarea proiectelor cu parteneri din statele membre, toate aceste date fiind exploatate ulterior și detaliate în cadrul activităților judiciare”, a spus procurorul șef al DNA.

Printre vorbitori s-a numărat și  s-au mai numărat și procurorul șef Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, reprezentanți ai autoritățiilor de aplicare a legii din Germania și Italia, directorul general OLAF și un reprezentant al Curții de Justiție a UE.

Potrivit DNA, în perioada 2012-2018, au fost primite 84 de recomandări de la OLAF dintre care 25 au fost valorificate în dosare penale trimise în judecată, ceea ce reprezintă un procentaj de 30 %.

Pe de altă parte, în cauze cu fraude europene, activitatea DNA a fost și este în continuare mult mai vastă decât cea care se întemeiază pe rapoartele OLAF. Dosarele penale de acest tip au la bază sesizări din surse diverse, naționale, în primul rând din partea agenției românești de coordonare și control antifraudă, cea care asigură și contactul cu OLAF, respectiv Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), dar și din partea altor persoane juridice sau fizice.

Astfel, dacă ne raportăm numai la anul trecut, în 2019 procurorii DNA au trimis în judecată 108 cauze de fraude cu fonduri europene (prin rechizitoriu sau prin acord de recunoaștere a vinovăției), cu prejudicii de aproximativ 40 milioane euro (din care cea mai mare parte, respectiv 38 milioane euro au reprezentat fonduri UE, iar restul – fonduri naționale de cofinanțare).
În finalul intervenției, procurorul șef DNA a subliniat buna colaborare avută de DNA cu OLAF în peste 17 ani de investigare a fraudelor cu fonduri europene.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *