Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Procurorul general anunță că sunt verificate toate cauzele care privesc lipsirile de libertate din ultimii 10 ani

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 17 septembrie 2019 Etichete: , ,

Procurorul general al României, Bogdan Licu, a anunțat, marți, că a dispus ca, la toate parchetele din ţară, să fie verificate cauzele privind lipsiri de libertate, înregistrate în ultimii 10 ani.

„În momentul de faţă, în cadrul Ministerului Public se află în desfăşurare cel mai amplu control efectuat vreodată în istoria Ministerului Public – şi anume am dispus ca la toate parchetele din ţară să fie verificate toate cauzele privind lipsiri de libertate, înregistrate în ultimii 10 ani”, a spus Bogdan Licu, la intrarea în sediul CSM.

Procurorul general susține că acest control a demarat la începutul lunii august și are ca termen de finalizare 1 octombrie. Sunt vizate toate cauzele ce privesc dispariţii de persoane.

„Verificăm absolut toate soluţiile din ultimii 10 ani atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei soluţiilor dispuse. Controlul a pornit de la această situaţie, acest nefericit caz (n.r. – cazul Caracal)”, a precizat Bogdan Licu.

Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW