Procurorul Curții Penale Internaționale s-a alăturat țărilor care anchetează crimele de război comise în Ucraina
Procurorul Curții Penale Internaționale (CPI) s-a alăturat anchetei europene deschise în timpul războiului din Ucraina, ce are scopul de a investiga crimele de război ce ar fi avut loc în țara invadată de Armata Federației Ruse, a anunțat luni, 25 aprilie, Eurojust.
„Cu ajutorul acestui acord, părțile europene implicate în anchetă și Biroul Procurorului CPI transmit un mesaj clar că vor fi făcute toate eforturile pentru a găsi dovezi în ceea ce privește crimele internaționale comise în Ucraina și a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției”, se arată într-un comunicat transmis de Eurojust.
Echipa comună de anchetă (JIT) a fost lansată, în luna martie, de Polonia, Ucraina și Lituania, cu suportul Eurojust, iar alăturarea Biroului Procurorului CPI, condus de Karim Khan, marchează o premieră în ceea ce privește cooperarea judiciară europeană.
„Acordul cu Biroul Procurorului CPI va permite coordonarea și cooperarea rapidă și în timp real cu statele partenere din JIT și va fi în strânsă legătură cu investigațiile conduse de Biroul Procurorului CPI și autoritățile naționale”, potrivit sursei citate.
Pe 2 martie, 39 de state, printre care România și restul țărilor membre UE, au înaintat Procurorului Curții Internaționale o sesizare prin care cereau deschiderea unei anchete în legătură cu infracțiunile de genocid, crimele de război și crimele împotriva umanității comise pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în contextul războiului declanșat de Federația Rusă.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/procurorul-curtii-penale-internationale-s-a-alaturat-tarilor-care-ancheteaza-crimele-de-razboi-comise-in-ucraina/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 10772 additional Info on that Topic: mainnews.ro/procurorul-curtii-penale-internationale-s-a-alaturat-tarilor-care-ancheteaza-crimele-de-razboi-comise-in-ucraina/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/procurorul-curtii-penale-internationale-s-a-alaturat-tarilor-care-ancheteaza-crimele-de-razboi-comise-in-ucraina/ […]