Friday, May 27, 2022
Jurnalism corect


Procurori: Există indicii că decesele de la Suceava sunt legate de încălcarea legii de către personalul DSP și cel al spitalului

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 31 martie 2020 Etichete: , , , , ,

Procurorii au bănuieli că o parte din decesele înregistrate la Spitalul Județean din Suceava ar fi fost cauzate de faptul că angajați ai unității medicale și ai DSP ar fi încălcat legea. În plus, nu ar fi fost respectate normale de carantină, izolare și internare. În tot acest timp, unele persoane au fost testate, deși probele medicilor nu ar fi fost trimise la laboratoare. Ancheta a fost extinsă și pentru fals intelectual așa cum mainnews a dezvăluit anterior.

„Sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19, respectiv au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus”, se arată în comunicatul procurorilor.

De asemenea, procurorii au identificat nereguli cu privire la faptul că pacienți infectați cu COVID-19 nu au fost internați în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava.

„În această perioadă (februarie – martie 2020), funcţionari publici din cadrul instituţiilor publice din judeţul Suceava, cu atribuţii în sistemul sanitar (Spitalul Judeţean Suceava şi Direcţia de Sănătate Publică Suceava), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au încălcat reglementările legale privind izolarea, carantinarea şi internarea în unităţi medicale a persoanelor suspecte sau confirmate cu infecţia COVID-19, în sensul că persoane confirmate pozitiv nu au fost internate în fapt în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava.”

Până marți la Suceava s-au înregistrat 29 de decese ale unor persoane infectate cu COVID-19.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW