Procesul Colectiv provoacă neînțelegeri în CSM. Procurorii critică o decizie a judecătorilor
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis marți, 14 septembrie, cererea de apărare a independenței înaintată de procurorul de caz din dosarul Colectiv, Melinda Diaconescu, după ce Secția de judecători a cerut revocarea magistratului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
În ședința de marți, Secția pentru procurori a CSM a admis, în unanimitate, cererea Melindei Diaconescu, ca fiind și de apărare a independenței procurorilor din cadrul Ministerului Public.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a anunțat că va formula o plângere prealabilă împotriva Hotărârii adoptată de judecătorii din CSM.
Reamintim că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în ședința din 29 iunie, că a fost afectată independența și imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel București care judecă dosarul „Colectiv” și a magistraților care au judecat cererea de recuzare înaintată de un procuror DNA la unul din termenele procesului.
„Din modul în care a fost redactată și motivată cererea de recuzare, reiese cu claritate că exact conceptul de independență și cel de imparțialitate sunt elementele a căror respectare a încercat s-o asigure procurorul de ședință. Faptul că cererea sa a fost respinsă nu înseamnă că a fost formulată tendențios, ci că au fost interpretate diferit criteriile de analiză obiective și subiective, de completul învestit cu soluționarea acesteia”, este punctul de vedere al Parchetului General, transmis marți.
În cadrul aceleiași ședințe, Secția pentru judecători a CSM a hotărât sesizarea procurorului-șef al DNA pentru a evalua posibilitatea revocării procurorului care a înaintat cererea de recuzare, adică Melinda Diaconescu.
„Aprecierile din cuprinsul hotărârii, referitoare la pregătirea profesională a procurorului de ședință și la măsurile ce se impun din perspectiva carierei sale (revocarea sa din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție), depășesc limitele competenței Secției pentru judecători, care, potrivit art. 40 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, nu este îndreptățită să facă astfel de evaluări privind cariera procurorilor”, arată PÎCCJ.
Crin Bologa, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a refuzat, luni, 6 septembrie, cererea de revocare din DNA a Melindei Diaconescu.
„Mai mult, doamna procuror și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu profesionalism, onestitate și curaj”, sunt observațiile lui Crin Bologa, menționate în comunicatul DNA.
Contre între judecători și procurorul DNA în cadrul procesului Colectiv
La termenul din 14 iunie, dosarul fusese împărțit în două, după ce judecătorii Curții de Apel nu s-au putut pune de acord asupra schimbării încadrării juridice pentru funcționarii publici trimiși în judecată, inclusiv pentru actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
La termenul din 15 iunie, după ce dosarul a fost disjuns, judecătorul Alina Pretoria Dumitrache i-a transmis procurorului DNA că nu mai are ce căuta în sală.
„Este o hotărâre nelegală fără participarea Direcției Naționale Anticorupție”, a spus procurorul de caz, menționând că are un ordin al Parchetului General ce îi permite acest lucru.
Vizibil nervoasă, judecătoarea a suspendat ședința și a avut o ieșire bizară la adresa celor prezenți în sală, printre care victimele și familiile victimelor incendiului din clubul Colectiv.
„Ați înnebunit sau ce? Am si eu o limită(…)Până vin înapoi, avocații să vorbească între ei și când vin eu să nu mai vorbească nimeni”, le-a transmis persoanelor prezente în sala de judecată.
Contrele dintre judecătorii Curții de Apel București și procurorul Direcției Naționale Anticorupție au continuat, chiar dacă procesul a fost suspendat pentru puțin timp.
„Doamna procuror, vă rugam sa părăsiți sala. Ne asumăm noi, judecătorii”, a fost mesajul judecătorilor.
Procurorul DNA a rămas în sală, însă nu la masa procurorului, ci în ultima bancă, printre oameni.
Ulterior, s-a ivit nevoia unei concluzii a Direcției Naționale Anticorupție, iar judecătoarea l-a chemat înapoi pe procuror din ultima bancă. Toată sala a aplaudat.
La următorul termen, din 16 iunie, magistrații de la Curtea de Apel București au decis reunirea dosarelor de judecată la doar două zile după ce aceeași instanță a disjuns cauza pentru Cristian Popescu Piedone și ceilalți funcționari publici implicați.
Următorul termen din procesul Colectiv este programat pe 22 septembrie.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 46213 additional Information to that Topic: mainnews.ro/procesul-colectiv-provoaca-neintelegeri-in-csm-procurorii-critica-judecatorii/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/procesul-colectiv-provoaca-neintelegeri-in-csm-procurorii-critica-judecatorii/ […]