Forumul Judecătorilor și Inițiativa pentru Justiție îi cer ministrului Predoiu să nu înceapă procedura de numire a procurorilor-șefi până când recomandările MCV, GRECO și Comisiei de la Veneția nu vor fi aplicate în legislație
„Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită ministrului Justiției, în exercitarea atribuțiilor care îi revin cu privire la numirea procurorilor de rang înalt, să nu declanșeze procedurile de numire a acestora până după punerea în acord a dispozițiilor legale în materie cu recomandările formulate constant prin rapoartele Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (rapoartele MCV), rapoartele Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) privind România și avizele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE)”, transmis asociațiile, într-un apel public către MJ.
Asociațiile de magistrați spun, în apelul făcut către ministerul Justiției, că declarațiile politice ale lui Ludovic Orban și ale lui Cătălin Predoiu nu sunt suficiente pentru procedura de numire a procurorilor șefi.
„Având în vedere declarațiile făcute recent de prim-ministrul României, dl Ludovic Orban, în sensul că procedura de numire a procurorilor-șefi din fruntea parchetelor reprezintă o prioritate pentru noul Guvern, precum și invitația adresată procurorilor de ministrul Justiției, dl Cătălin Predoiu, de a se înscrie la procedurile de selecție care vor fi organizate pentru ocuparea celor mai importante funcții de conducere din Ministerul Public, atragem atenția că simplele declarații politice în sensul că procedurile de selecție se vor face pe criterii de profesionalism și îndemnul ca toți procurorii cărora le pasă de cetățeni și de lege să se înscrie nu sunt suficiente.
Astfel de declarații și îndemnuri, specifice oricărui discurs politic, nu pot suplini garanțiile reale pe care le-ar conferi instituirea unui nou cadru legislativ, în conformitate cu recomandările cuprinse în rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV, GRECO, Comisiei de la Veneția și Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, cu doleanțele exprimate de mii de magistrați români în cursul anilor 2017-2019″, se arată în mesajul asociațiilor.
Forumul Judecătorilor și Inițiativa pentru Justiție amintesc, prin raportul făcut, de recomandările din rapoartele MCV, GRECO, Comisiei de la Veneția și CCPE.
„Ca urmare a pozițiilor exprimate de aceste organisme europene, fostul ministru al Justiției a considerat necesar să nu uzeze de competențele sale, motiv pentru care a și revocat, cu efecte imediate, procedura de selecție a procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire pentru funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, au transmis în încheiere forumurile de magistrați.
sursa foto: ICCJ
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/doua-asociatii-de-magistrati-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-nu-numeasca-procurori-sefi-pana-cand-recomandarile-mcv-greco-si-comisiei-de-la-venetia-nu-vor-fi-aplicate/ […]
Farmacia online miglior prezzo: comprare farmaci online con ricetta – farmacia online senza ricetta
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/doua-asociatii-de-magistrati-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-nu-numeasca-procurori-sefi-pana-cand-recomandarile-mcv-greco-si-comisiei-de-la-venetia-nu-vor-fi-aplicate/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 60208 additional Information on that Topic: mainnews.ro/doua-asociatii-de-magistrati-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-nu-numeasca-procurori-sefi-pana-cand-recomandarile-mcv-greco-si-comisiei-de-la-venetia-nu-vor-fi-aplicate/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/doua-asociatii-de-magistrati-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-nu-numeasca-procurori-sefi-pana-cand-recomandarile-mcv-greco-si-comisiei-de-la-venetia-nu-vor-fi-aplicate/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/doua-asociatii-de-magistrati-ii-cer-ministrului-predoiu-sa-nu-numeasca-procurori-sefi-pana-cand-recomandarile-mcv-greco-si-comisiei-de-la-venetia-nu-vor-fi-aplicate/ […]