Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Procedura numirii unui nou șef al AEP, reluată de la zero. Liberalii nu îl vor pe Toni Greblă – SURSE

By news.ro , in Stirile zilei , at 7 martie 2023

Conducerea Parlamentului a decis, marţi, reluarea procedurii privind alegerea preşedintelui AEP, termenul pentru depunerea de noi candidaturi fiind 17 martie, iar votul urmând să fie dat pe 24 martie. Potrivit unor surse parlamentare, PNL nu îl vrea pe Toni Greblă la şefia Autorităţii Electorale Permanente şi nu este de acord nici cu faptul că Mituleţu Buică, fostul preşedinte, a rămas secretar general în cadrul Autorităţii. O discuţie pe acest subiect urmează să aibă loc în şedinţa coaliţiei.

În cadrul şedinţei Birourilor reunite ale celor două Camere, s-a prelungit calendarul numirii unui preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Astfel, până în data de 17 martie pot fi depuse candidaturi, pe 24 martie vor avea loc audierile în comisii şi pe 28 martie, la ora 13.00 va avea loc votul în plenul reunit. Potrivit unor surse parlamentare, şefia AEP urmează să mai fie negociată în cadrul coaliţiei de guvernare, în contextul în care PNL este de acord cu numirea lui Toni Greblă şi nici cu faptul că preşedintele demisioar, Constantin Mituleţu Buică, a rămas secretar general în cadrul Autorităţii.

Liberalii l-ar prefera la şefia AEP pe actualul vicepreşedinte Marian Muhuleţ.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu declara recent că şefia Autorităţii Electorale Permanente nu este împărţiţă politic între PSD şi PNL şi este convins că Toni Greblă, actualul prefect al Capitalei susţinut de social-democraţi pentru şefia AEP, va asigura independenţa instituţiei, inclusiv în anul electoral 2024. Referitor la faptul că fostul preşedinte al AEP Constantin Mituleţu-Buică este acum secretar general al aceleiaşi instituţii, Ciolacu a replicat: „Nu îmi cereţi să încalc legea sau să fac un abuz în serviciu din dorinţa dacă este normal sau anormal”.

”Nu există niciun blocaj la AEP. Domnul Toni Greblă a fost judecător la CCR. Putem să îi aducem multe. Cu toţii avem un trecut. O să fie vot pe AEP. Cred că nu va fi mâine, va fi peste două săptămâni. (…) Repet, preşedintele AEP nu îl discutăm politic şi nu îl împărţim politic între PSD şi PNL. A existat o procedură în Parlament unde s-au depus anumite dosare. Unele au fost acceptate. Sunt ferm convins că experienţa domnului Greblă o să asigure independenţa la AEP”, afirma Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI: Șeful Autorității Electorale Permanente și-a dat demisia, la scurt timp după ce a intrat în vizorul ANI

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii