Principalele ținte ale noului lider PNL: Ridicarea MCV și aderarea la Schengen / Ce le-a cerut liberalilor
Nicolae Ciucă a declarat, în cadrul Congresului PNL de duminică, 10 aprilie, unde a candidat fără adversar pentru funcția de președinte al partidului, că are ca obiective ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și intrarea României în Spațiul Schengen. Premierul le-a cerut partidelor politice din țară să nu tolereze „în niciun fel degradarea democrației”.
„Să nu tolerăm atacurile la adresa valorilor care au stat la baza succesului aderării noastre la NATO și integrării în Uniunea Europeană și să respingem incitarea la ură și violență”, a fost apelul premierului Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă a precizat că apartenența României la NATO și Uniunea Europeană și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii nu sunt negociabile.
„La fel cum nenegociabilă este garanția noastră pentru statul de drept, pentru o justiție independentă, pentru respectarea și apărarea drepturilor și libertăților civile”, a adăugat premierul.
Astfel, prim-ministru a trasat ca obiectiv ridicarea MCV și intrarea României în Spațiul Schengen, adăugând că „avem nevoie să accelerăm reformele”.
„Trebuie să asigurăm stabilitatea economico-socială respectând valorile democratice, trebuie să asigurăm stabilitatea macro-economică investind în economie și, nu în ultimul rând, trebuie să întărim securitatea națională, consolidând instituțiile statului”, a precizat noul președinte PNL.
Totodată, noul lider liberal a amintit că România poate accesa 80 de miliarde de euro prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență și cadrului financiar multianual al Uniunii Europene.
„Rolul nostru este să asigurăm adaptarea și implementarea cadrului de măsuri care să ofere oportunități antreprenorilor, locuri de muncă românilor(…)Este nevoie, mai mult ca oricând, să ne asumăm domeniile unde putem face performanță cu adevărat și să performăm. Nu putem merge otova cu toate și la final să ajungem nicăieri”, a mai transmis Nicolae Ciucă.
Președintele PNL a mai explicat că partidul trebuie să aibă organizații și mecanisme funcționale, lideri cu responsabilități clare și o resursă umană competentă.
„Ca să câștigăm încrederea electoratului trebuie să ne bazăm pe principiile meritocrației și reprezentativității, pe criterii de competență politică, integritate și profesionalism”, a precizat șeful PNL.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 56144 more Info on that Topic: mainnews.ro/principalele-tinte-ale-noului-lider-pnl-ridicarea-mcv-si-aderarea-la-schengen-ce-le-a-cerut-liberalilor/ […]
дэдди казино
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/principalele-tinte-ale-noului-lider-pnl-ridicarea-mcv-si-aderarea-la-schengen-ce-le-a-cerut-liberalilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/principalele-tinte-ale-noului-lider-pnl-ridicarea-mcv-si-aderarea-la-schengen-ce-le-a-cerut-liberalilor/ […]