Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Primul tren Alstom din contractul pentru 37 de unități a plecat spre România

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 29 noiembrie 2023 Etichete: , ,

Primul tren fabricat de Alstom și destinat României în cadrul contractului încheiat cu Autoritatea pentru Reforma Feroviara (ARF) privind achiziția a 37 de trenurile electrice este expediat miercuri, 29 noiembrie. Acesta va ajunge în România, București la data de 5 decembrie, începând pregătirile din partea furnizorului pentru livrarea oficială către ARF.

Trenul va fi pus in circulatie de catre CFR Calatori în urma testelor statice și dinamice efectuate pe Inelul de la Faurei al AFER si pe reteaua feroviara publica, potrivit ARF.
Câștigătorul licitației pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de călători acordat prin competiție, va introduce trenul în circulație.

Context

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a încheiat, în martie 2022, cu subsidiara din România a gigantului francez Alstom un contract pentru furnizarea a 20 de trenuri electrice de lung parcurs. Șase luni mai târziu, ARF a suplimentat comanda către Alstom pentru alte 17 trenuri.
Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei fără TVA.

Termenul pentru furnizarea pachetului complet de 37 de rame este, conform contractului, până la finalul anului 2024.

 

 

Foto: Facebook/ Autoritatea pentru Reforma Feroviară

 

Comentarii