Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Primul dosar lovit de decizia CCR care nu mai permite urmărirea penală în cauze disjunse: Probe anulate în cazul Hexi Pharma 

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 13 august 2021

Tribunalul București a retrimis, vineri, 13 august, la Direcția Națională Anticorupție dosarul penal în care firma Hexi Pharma a fost investigată pentru evaziune fiscală, după ce a constat nulitatea tuturor actelor de urmărire penala si a probelor administrate.

Cel mai probabil, instanța a constat nulitatea anchetei ca urmare a deciziei luate în aprilie 2021 de Curtea Constituțională prin care un procuror nu mai poate continua ancheta într-un dosar disjuns.

CITEȘTE ȘI: CCR explică de ce DNA nu mai poate continua ancheta în dosarele disjunse în care faptele nu sunt de competența parchetului anticorupție: Produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiția

DNA: Prejudiciu de 2 milioane euro

Compania Hexi Pharma, alături de administratorii săi, Victor Panaitescu și Erdei Attila, a fost trimisă în judecată de DNA în anul 2018 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Conform anchetatorilor, în perioada 2012 – 2016, firma Hexi Pharma a evidențiat în actele contabile operațiuni fictive de achiziții de servicii și cheltuieli fictive care nu au avut la bază operațiuni reale pentru diminuarea impozitului pe profit datorat statului și respectiv a deducerii în mod ilegal a TVA-ului de plată.

În același context, susțin procurorii, în vara anului 2012, Attila Erdei a emis către Hexi Pharma șase facturi fiscale fictive care atestau prestarea unor servicii în valoare totală de circa 238.000 lei, plus TVA aferentă în sumă de 57.000 lei.

Astfel, Hexi Pharma ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 900.000 lei, din care 366.000 lei reprezintă impozit pe profit și 550.000 lei reprezintă TVA dedusă în mod ilegal.

În perioada iulie 2013 – decembrie 2015, afirmă anchetatorii Victor Panaitescu l-ar ajutat pe patronul firmei, Dan Condrea, care s-a sinucis în 2016, să ascundă originea ilegală a peste 2,2 milioane euro și circa 10 milioane lei, sume care ar fi fost obținute de acesta prin delapidare. În acest sens, între societățile administrate de Panaitescu și offshore-uri din Cipru controlate de Condrea, ar fi fost încheiate mai multe contracte fictive de prestări servicii. Ulterior, o parte din aceste sume de bani au fost retrase direct de la ATM-uri, iar restul au fost transferate în conturile unor societăți de unde au fost la fel retrase în numerar, de patronul Hexi Pharma de la vremea respectivă.

Hexi Pharma, în centrul scandalului dezinfectanților contrafăcuți

În anul 2016, la scurt timp după ce mai mulți pacienți cu arsuri în incendiul din clubul Colective au murit în spitale din cauza infecțiilor nosocomiale, o investigație realizată de jurnalistul Cătălin Tolontan a scos la iveală faptul că dezinfectații produși de firma Hexi Pharma, utilizați în unitățile sanitare, au fost diluați de până la 2.000 de ori.

În urma anchetei jurnalistice, procurorii de la parchetul general au pus sub acuzare pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor Hexi Pharma și mai multe persoane cu funcții de conducere în cadrul companiei, printre care și pe patronul Dan Condrea. La scurt timp după ce procurorii au intrat pe fir, Dan Condrea s-a sinucis.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: mainnews.ro/primul-dosar-lovit-de-decizia-ccr-care-nu-mai-permite-urmarirea-penala-in-cauze-disjunse-probe-anulate-in-cazul-hexi-pharma/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *