Primii pacienți externați din Spitalul ROL 2. Cum diferă procedurile în această unitate sanitară
Miercuri au fost externați primii doi pacienți din spitalul militar de campanie ROL 2 de la Otopeni. În acest context, asistentul coordonator, Giorgeta Grosu, a vorbit despre procedurile din această unitate sanitară, dedicată exclusiv pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19.
După cu a explicat Giorgeta Grosu, nu există mari diferențe între procedurile din spitalul militar și această unitate de campanie, acestea rezumându-se doar la măsurile de dezinfecție, mult mai stricte în cazul spitalului ROL 2.
„Din punct de vedere al activităților care se desfășoară aici diferențe foarte mari nu sunt. Aceleași proceduri pe care le aplicam în spitalul militar le aplicam și aici. Infirmierele fac curățenie de două ori pe zi, la fel ca în spitalul militar. Diferența este că aici decontaminăm cu soluție de cloramină. De asemenea, zilnic se pune nebulizatorul în fiecare corp. Avem aparte de purificat aerul care funcționează în fiecare corp de cel puțin două – trei ori pe zi. Lenjeriile se schimbă în fiecare zi sau de câte ori este nevoie. Pacienții primesc la internare pijamale de unică folosință, prosoape de unică folosință, truse de igienă personală. Acestea se schimba zilnic.”
În privința programului de lucru, asistentul coordonator a explicat că se încercă reducerea timpului în care se intră în contact cu pacienții pentru a se diminua riscul de infectare al cadrelor medicale.
„În ceea ce privește asistentele, lucrul este 12 ore de zi, 12 ore de noapte. Tura care iese la ora 8 dimineața administrează tratamentul, verifică funcțiile vitale, recoltează analize. Aceste proceduri fac parte din viata noastră, suntem obișnuiti cu ele. Diferența este doar spațiul. Încercăm să scurtăm timpul în care personalul nostru stă în contact cu pacienții pentru a evita riscul de a se contamina. Distribuirea mesei se face cu o mașinuță. Alimentele vin în cutii de unică folosință.”
Spitalul are în compunere corturi medicale și containere – care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura fiind operațională, din punct de vedere administrativ și medical, după ce a parcurs, succesiv, etapele prevăzute de procedurile medicale în vigoare.
Totodată, în incinta Institutului de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan” Otopeni este acreditată și funcționează o tabără cu peste 130 de spații de cazare destinată formelor ușoare și medii pentru pacienții infectați cu COVID-19, iar în clădirea institutului funcționează Unitatea de Primiri Urgențe și se regăsesc spațiile de cazare pentru personalul care încadrează facilitatea medicală.
Sursa foto: Facebook / Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ” Dr. Carol Davila”
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/primii-pacienti-din-spitalul-rol-2-au-fost-externati-cum-difera-procedurile-in-aceasta-unitate-sanitara/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/primii-pacienti-din-spitalul-rol-2-au-fost-externati-cum-difera-procedurile-in-aceasta-unitate-sanitara/ […]