Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Primarul din Mogoșoaia îl invită pe Dacian Cioloș la primărie, pentru a-i explica proiectul Sectorul Zero

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 31 ianuarie 2022

Paul Precup, primarul PNL din Mogoșoaia, i-a răspuns luni, 31 ianuarie, liderului USR, Dacian Cioloș, după ce acesta a anunțat tot astăzi că va depune plângere penală la DNA în legătură cu scandalul exproprierilor din comună. 

Liberalul a menționat că „este dreptul fiecăruia de a depune plângeri la orice instituție”, dar părerea lui este că USR „profită” de incidentul de săptămâna trecută din Consiliul Local Mogoșoaia. USR a acuzat că o consilieră din partea partidului a fost agresată de doi consilieri de la PNL și PMP.

„Este dreptul oricărui partid sa lanseze orice strângere de semnături, inclusiv pentru demiterea primarului. De asemenea, este dreptul fiecăruia de a depune plângeri la orice instituție. Consider că prin toate aceste demersuri, USR încearcă doar sa profite de incidentul reprobabil din comisia Consiliului Local pentru a compromite cel mai important proiect de dezvoltare al comunei Mogoșoaia, Sectorul Zero. Reamintesc ca ședința comisiei în care a avut loc agresiunea regretabila împotriva consilierei USR nu a avut legătura cu acest proiect. La cererea mea, consilierul PNL care a amenințat-o pe doamna Popovici si-a prezentat deja public demisia din partid si din funcția de consilier local”, a transmis luni, 31 ianuarie, edilul din Mogoșoaia.

„Sectorul Zero”

În ce privește „Sectorul Zero”, primarul din Mogoșoaia susține că Dacian Cioloș ține partea celor care nu au vrut să se alăture proiectului, ceea ce „este profund incorect”.

„Referitor la Sectorul Zero nu pot să constat decât ca președintele USR nu tine cont ABSOLUT DELOC de proprietarii de teren care cred in acest proiect si care reprezintă peste 50 la suta din totalul celor care pot participa la proiect, deci majoritatea. Domnul Ciolos este in acest moment avocatul doar a unei parți care nu a dorit sa se alăture proiectului, ceea ce este profund incorect. Domnul Ciolos acționează practic împotriva celor care au cedat 39 la suta din teren (repet, care reprezintă majoritatea proprietarilor care puteau sa-si dea acordul) si care pot rămâne, din cauza USR, fără acest teren, daca proiectul Sectorul Zero va fi blocat.

Reamintesc ca terenul cedat urmează sa fie folosit pentru construcția de drumuri, parcuri, utilități si unități medicale si de educație, toate exclusiv obiective de interes public. Terenurile rezultate din exproprierile celor care nu doresc sa participe vor intra in domeniul public care este inalienabil, imprescriptibil si insesizabil. Nici eu si nici un primar viitor nu va putea sa le înstrăineze. Prin urmare pe aceste terenuri expropriate se vor dezvolta exclusiv obiective de utilitate publica, deci NU blocuri private așa cum fals comunica USR”, mai precizează edilul.

Paul Precup adaugă că el nu înțelege reacția lui Dacian Cioloș și a USR în acest caz, dar îl invită pe liderul USR la primărie, pentru a-i explica proiectul Sectorul Zero.

„Nu înțeleg interesele politice sau de alta natura care determina o asemenea reacție din partea dlui Ciolos si a USR. Sectorul Zero este singurul proiect comunitar care nu permite dezvoltatorilor imobiliari sa înghesuie clădiri in dauna calității vieții. Sigur ca aceasta abordare moderna ii deranjează pe acești dezvoltatori, dar ei sunt singurii care pierd prin demararea acestui model de dezvoltare urbana. Odată realizat Sectorul Zero, Mogoșoaia va deveni cea mai bogata comuna din Romania, cu beneficii pentru absolut toți locuitorii. Temerea ca va exista o aglomerare a traficului este falsa, pentru ca Sectorul Zero va avea minimum trei rute separate de acces de mare volum. La fel de false sunt si celelalte informații si alegații prin care se încearcă manipularea comunității. Toate demersurile pe care Primăria le-a făcut respecta legea. Plângerea USR este doar o o modalitate de a pune presiune pentru stoparea acestui proiect si pentru a câștiga capital politic in dauna intereselor comunitare ale cetățenilor din Mogoșoaia.

Am ieșit din perioada de convalescență si il invit pe domnul Ciolos la sediul primăriei sa ii explic proiectul Sectorul Zero si, daca dorește, il pot pune in legătura si ce cei peste 50 la suta dintre proprietarii care au cedat deja 39 la suta din terenul pe care il dețin. Sigur ca dl Ciolos se poate informa in continuare de la dl Catalin Drula care are un interes direct, prin faptul ca deține teren in Mogoșoaia, dar se va afla in continuare in eroare. Nu văd niciun motiv pentru care domnia sa ar putea să refuze invitația mea deschisă, în condițiile în care a venit și la o ședința a Consiliului Local, pe alte teme și în lipsa mea. Cred că de această dată, va fi o vizită cu folos, nu doar de imagine și il va ajuta sa înțeleagă, dacă dorește cu adevărat, acest model de dezvoltare urbana, de altfel folosit in întreaga lume civilizata. Sigur că domnia sa poate să aleagă sa nu dea curs invitației mele si să rămână într-o gravă eroare, dacă este interesat doar de circ și selfie-uri”, se mai arată în postare.

În fine, primarul a menționat că Dacian Cioloș îl poate suna oricând, în orice zi și la orice oră.

Declarația lui Cioloș

Într-o declarație de presă susținută luni, 31 ianuarie, președintele USR, Dacian Cioloș, a anunțat că formațiunea pe care o conduce va depune o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție pentru exproprierile făcute în Mogoșoaia.

„Am decis să depunem o plângere la DNA pentru felul în care au fost realizate acolo exproprierile. Colegii noștri au identificat fapte de abuz în serviciu, fals și uz de fals și trafic de influență. Acest caz trebuie cercetat”, a anunțat Dacian Cioloș.

Scandalul „Sectorul Zero”

Consiliul Local Mogoșoaia a votat la finalul anului 2021 un proiect de hotărâre privind exproprierea a 328 hectare de teren în vederea realizării proiectului „Sectorul Zero”, prin care ar urma să fie construite blocuri de 10 etaje, magazine, un campus universitar, un spital, parc de agrement. Unii dintre proprietari s-au revoltat, în condițiile în care, spun ei, suma alocată de 1,7 euro / mp este chiar și de 10 ori mai mică decât prețul pieței.

La rândul lor, reprezentanții USR acuză că exproprierile s-au aprobat ilegal. Dintre cei 15 consilieri, doar 10 au votat în favoarea exproprierilor, deși numărul minim necesar de voturi pentru majoritatea calificată era de 11. Numai că primarul Paul Precup nu s-a dat bătut. Conform Buletin de București, acesta a convins 10 consilieri să voteze că două treimi din 15 nu fac 10, așa cum am învățat la matematică, ci 9,99. Așa a fost modificat Regulamentul de Organizare și Funcționare în sensul că numărul minim de voturi pentru majoritatea calificată, cea necesară la exproprieri, este de 10, iar nu 11 ca până acum.

O consilieră USR a fost agresată

Situația din Consiliul Local Mogoșoaia a degenerat pe 27 ianuarie. Felicia Ienculescu-Popovici, consilier local USR, ar fi fost agresată de către consilierii locali Valentin Ene (PNL) și Dinu Gheorghe (PMP), chiar în timpul ședinței.

Valentin Ene a demisionat din PNL și din funcția de consilier, însă Dinu Gheorghe, după ce își anunțase la rândul său demisia, a revenit asupra deciziei.

Foto: Facebook/ Paul Precup

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *