Primarul din Caracal, Ion Doldurea, al cărui fiu deţine staţia GPL din Crevedia, se suspendă din PSD şi din orice funcţie politică
Primarul din Caracal, Ion Doldurea, tatăl patronului staţiei GPL unde sâmbătă seara s-au produs exploziile, a anunţat că se va suspenda din PSD şi din orice altă funcţie politică deţinută. Doldurea a precizat că ”sub imperiul emoţiilor” i-a declarat unei jurnaliste, referindu-se la pompierii care au intervenit la deflagraţie, că „este problema lor”.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ion Doldurea s-a declarat afectat şi îndurerat de tragedia de la Crevedia.
„Sunt puternic afectat şi îndurerat de tragedia care a zguduit comunitatea locală din Crevedia şi transmit întreaga mea compasiune familiilor greu încercate, celor care au rude sau prieteni pe patul de spital şi cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma deflagraţiei. De asemenea, transmit sănătate şi putere celor care sunt în acest moment pe paturile spitalelor şi luptă pentru recuperare”, şi-a început Doldurea postarea pe Facebook.
Primarul din Caracal s-a referit şi la unele declaraţii pe care le-a făcut unei jurnaliste ”sub imperiul emoţiilor”.
„Am constatat că una dintre declaraţiile pe care le-am acordat ieri unui reporter, sub imperiul emoţiilor şi devastat de vestea primită, a fost interpretată şi exploatată altfel decât cum am vrut să transmit. Nu am nici o scuză dar vreau să le spun tuturor că regret profund că în spaţiul public a fost indusă ideea că aş fi nepăsător faţă de efortul şi sacrificiul pompierilor şi forţelor de ordine implicate într-o astfel de situaţie. La momentul acelei discuţii cu jurnalista, pe baza informaţiilor lapidare pe care le aveam, m-am referit pe de o parte la angajaţi ai firmei, victime ale deflagraţiei, şi pe de altă parte, la pompieri ca profesionişti aflaţi într-o operaţiune în care îşi asumă riscuri. Raportat la situaţia de fapt, responsabilitatea efectuării manevrelor la faţa locului pentru stingerea incendiilor aparţine pompierilor, motiv pentru care m-am exprimat folosind expresia „e problema lor”. Ca om, evident că sunt devastat de ideea că mulţi pompieri au fost răniţi şi alţi oameni au suferit ca urmare a acestui incendiu, repet, un accident”, a mai scris Doldurea.
Primarul din Caracal: „Pompierii sunt eroi”
„Vreau să fie foarte clar că pentru mine, ca om, pompierii români sunt eroi care ştiu că îşi riscă viaţa zi de zi şi pot suferi răni grave, fiind pregătiţi în orice moment de sacrificiul suprem”, a mai scris Doldurea.
Ion Doldurea a anunţat, în final, că se va suspenda din partid şi din funcţiile politice deţinute.
„Având în vedere situaţia creată, deşi nu am şi nu am avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment, dar fiind vorba de un membru al familiei mele, pentru a nu exista nici un alt fel de interpretare, am luat decizia de a mă suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută”, a concluzionat Ion Doldurea.
Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, soldată cu zeci de răniţi, se numeşte Flagas SRL şi îi aparţine fiului primarului PSD din Caracal.
Acţionarii firmei Flagas SRL sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuţ Stinga (49%), conformG4 Media, care citează Termene.ro.
Ionuţ Daniel Doldurea e fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea.
Comentarii