Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Primarul Capitalei, despre problemele din rețeaua de termoficare: Timp de 10 ani a fost din an în an mai rău, acum e mai bine

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 10 decembrie 2022 Etichete: , , , , , ,

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, 10 decembrie, că investițiile în sectorul de termoficare au crescut la 1,5 miliarde de euro în timpul mandatului său și că, în comparație cu perioada în care Primăria a fost condusă de Sorin Oprescu și Gabriela Firea, este „mai bine”.

Eu am promis că vom face tot ce ține de noi să îmbunătățim. După ce 10 ani de zile a fost din an în an mai rău, mai rău, mai rău, mai rău, mai rău, mai rău, mai rău, mai rău, mai rău, mai rău. Adică Oprescu mai rău, Oprescu mai rău, Oprescu mai rău, Oprescu mai rău, Oprescu mai rău, Firea mai rău, Firea mai rău, Firea mai rău, Firea mai rău, Firea mai rău. Acum, cu Nicușor Dan, a fost mai bine, mai bine, mai bine”, a declarat Nicușor Dan, în timpul unei conferințe de presă susținute sâmbătă.

Primarul Capitalei susține că, până acum, avariile înregistrate în rețeaua de termoficare sunt mai puține față de iarna precedentă.

Nu se pot face minuni(…)În această campanie electorală am avut de 20 de ori întrebarea despre termie, pentru că a fost neglijată timp de 30 ani(..)Am răspuns onest că vor fi probleme, dar va fi mai bine. Cu constrângerile tehnice și financiare, asta este ce se putea face.

Vorbim de o situație de fapt produsă de o inactivitate de ani de zile pe care în sfârșit nu mai dăm bani pe iepurași și prostii și ducem banii pe termie. Nu mai dăm 500-600 de milioane de lei pe termie, dăm 1,5 miliarde”, a adăugat edilul.

Nicușor Dan a menționat și „un parametru obiectiv”, anume „pierderile de apă în sistem”, despre care a spus că este îmbunătățit față de perioada în care Primăria era condusă de Oprescu și Firea.

În funcție de câtă apă se pierde, presiunea e mai mică și căldura nu ajunge la capetele de linie. În mod obiectiv, pe acel parametru stăm mai bine. După ce ani de zile s-a pierdut – Sorin Oprescu a plecat cu pierderi în rețea de 23%, a sfârșit cu 28% pierderi. Firea a plecat cu 28%, a sfârșit cu 37% pierderi în rețea. Îmbunătățim acest parametru, bineînțeles că durează”, a mai spus primarul.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii