Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Întâlnirea SUA-Rusia a durat 7 ore UPDATE Moscova cere Washingtonului să nu subestimeze riscul unei confruntări

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 10 ianuarie 2022

UPDATE După discuțiile SUA-Rusia, care au durat șapte ore, avem primele declarații din partea oficialilor care au participat la întâlnire. SUA au reiterat avertismentele occidentale privind o eventuală invadare a Ucrainei și au respins ferm propunerile de securitate ale Rusiei, pe care le-au catalogat drept „inacceptabile”, a precizat adjuncta secretarului de stat american Wendy Sherman. 

La rândul său, viceministrul de Externe rus Serghei Riabkov a descris aceste consultări drept profesioniste, dar a estimat că este nevoie de compromisuri. De asemenea, el a cerut Washingtonului să nu subestimeze riscul unei confruntări, relatează presa externă.

Reprezentanta delegației americane a adăugat că „a fost o discuție sinceră și directă despre eventuale limite reciproce pentru rachete şi manevre militare în Europa. La sfârșitul săptămânii, guvernele SUA și Rusia vor stabili cum să continue discuțiile”.

Sherman a reiterat avertismentele occidentale în cazul unei invazii a Ucrainei și a punctat că politica de „uși deschise” a NATO va continua în ciuda solicitărilor Rusiei. Wendy Sherman a mai precizat că Rusia nu a dat niciun răspuns la cererea americană privind o „detensionare” a situaţiei la frontiera ucraineană. Moscova, a explicat ea, ar putea iniția această „deescaladare” „prin trimiterea înapoi în cazarmă a soldaților” adunați la graniță în ultimele săptămâni.

La rândul său, oficial rus a declarat că „nu există planuri sau intenții de a ataca Ucraina. Nu există niciun motiv să vă temeți de o escaladare”. În schimb, SUA trebuie să acționeze „cât mai precaut posibil” pentru a gestiona tensiunile de la granița cu Ucraina pentru a evita „orice fel de confruntare sau agravare” a situației, a adăugat Serghei Riabkov.

„Statele Unite au luat foarte în serios preocupările noastre și am explicat în detaliu preocupările noastre cu privire la extinderea NATO”. Washingtonul nu ar trebui să „subestimeze” riscul unei confruntări, a adăugat șeful delegației ruse. Cu toate acestea, există motive pentru un acord cu Washington, a precizat trimisul de la Kremlin.

Știrea inițială

Prima întâlnire oficială din anul 2022 a diplomaților Statelor Unite ale Americii și ai Federației Ruse, pe tema tensiunilor de la granița de Est a Ucrainei, s-a terminat după 7 ore, relatează CNN.

În această săptămână, oficialii Federației Ruse, ai Statelor Unite și ai NATO vor participa la o serie de întâlniri pe marginea tensiunilor de la granița Rusiei cu Ucraina. Prima a avut loc chiar luni, la Geneva, urmată de alte 2 summit-uri, unul în cadrul NATO și altul în cadrul OSCE, pe 12, respectiv 13 ianuarie.

Delegația americană a fost condusă de Wendy Sherman, adjunctul secretarului de stat Antony Blinken, în vreme ce Federația Rusă a fost reprezentată de o delegație condusă de Serghei Riabkov, adjunctul ministrului afacerilor externe.

Adjunctul consilierului SUA pentru probleme de Securitate, Jon Finer, a precizat că discuția de la Geneva a fost prima oportunitate pentru a înțelege intențiile Federației Ruse.

Federația Rusă a pus pe masă mai multe solicitări care nu pot fi luate în seamă, dar a spus și lucruri cu care putem lucra pe parcursul acestei săptămâni”, a declarat Jon Finer.

Oficialul SUA s-a ferit să comenteze posibilitatea ca, la finalul săptămânii de discuții, Federația Rusă să își retragă trupele de la granița cu Ucraina.

Agenția de presă din Federația Rusă, TASS, a confirmat că discuțiile de la Geneva au ajuns la final, menționând că nu au fost publicate concluzii ale întâlnirii.

Foto: Twitter/ @DeputySecState

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW