Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UPDATE Prezentarea programului de guvernare al PSD a fost anulată. DSU nu a dat aviz / Reacția lui Rafila

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 24 noiembrie 2021

UPDATE Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a venit cu precizări după ce PSD a susținut că nu poate prezenta programul de guvernare astăzi, pentru că nu a primit aviz pentru organizarea evenimentului. DSU transmite că nu este mandatat să dea avize, ci doar răspunde la solicitări și, deși CNSU a propus relaxarea unor măsuri anti-pandemie, Guvernul nu a adoptat o hotărâre, astfel încât acestea să poată fi transpuse și la nivel de municipiu.

„Având în vedere multiplele întrebări venite din partea presei legate de faptul că “DSU nu a dat avizul” realizării unei ședințe privind prezentarea programului de guvernare al unui partid politic, în primul rând dorim să specificăm ca Departamentul pentru Situații de Urgență nu este mandatat în a da avize privind realizarea sau nu a unor reuniuni/întâlniri/evenimente, ci doar poate răspunde punctual la solicitări primite din partea petenților prin care explică măsurile prevăzute în legislația aflată în vigoare, de limitare a răspândirii Coronavirusului printre comunități.

Petentul a fost informat de faptul că la acest moment CNSU a propus o serie de modificări care ar fi permis organizarea unui astfel de eveniment, dar aceste propuneri de modificări nu intră in vigoare până la adoptarea lor printr-o Hotărâre de Guvern”, a transmis miercuri, 24 noiembrie, DSU.

Știrea inițială

Prezentarea programului de guvernare al PSD, programată pentru miercuri, 24 noiembrie, a fost anulată, după ce evenimentul nu a primit avizul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), condus de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat. 

PSD a transmis că renunță la eveniment, iar prioritățile din programul de guvernare al social-democraților vor fi prezentate de fiecare ministru în parte.

„Congres cu 5.000 de persoane s-a putut, prezentarea programului de guvernare al PSD, cu 20 de oameni în sală, nu a primit avizul DSU! PSD respectă legea și renunță să facă acest eveniment. Românii vor afla de la fiecare ministru PSD care sunt prioritățile noastre la guvernare!”, a precizat, într-un comunicat de presă, partidul condus de Marcel Ciolacu.

Ce spune Rafila

Pe marginea acestei chestiuni a fost rugat să comenteze deputatul Alexandru Rafila, propus de social-democrați în fruntea Ministerului Sănătății, imediat după ce a fost audiat în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Vezi cum se desfășoară LIVE audierile miniștrilor propuși să facă parte din Cabinetul Ciucă.

„Dacă ăsta este cadrul legal, mi se pare o decizie responsabilă din partea PSD, care consideră că protejarea sănătății publice este un element mult mai important decât un eveniment politic cum ar fi lansarea miniștrilor PSD”, a comentat Rafila, ministrul propus de PSD la Sănătate.

Referitor la faptul că PNL a reușit să organizeze un eveniment politic – Congresul partidului din 25 septembrie – cu 5.000 de participanți, Rafila a punctat că „nu are rost să intrăm în astfel de comentarii”.

„Eu v-am spus punctul nostru de vedere. Este o decizie asumată, care arată respect pentru cetățenii din România”, a conchis social-democratul.

Merită menționat în context că Raed Arafat a fost ținta mai multor critici în audierile care au avut loc până acum.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW