Prestatorii de servicii pentru deratizare, dezinfecție și dezinsecție vor fi controlați/ Anunțul Ministerului Sănătății
Mai multe instituții din România au semnat, joi, un Protocol de colaborare pentru desfășurarea unei acțiuni de control la prestatorii de servicii pentru deratizare, dezinfecție și dezinsecție, dar și la distribuitorii de produse utilizate pentru realizarea unei astfel de acțiunii. Decizia vine în urma tragediei din Timișoara, unde doi copii și mama unuia dintre aceștia au decedat după o deratizare făcută în blocul în care locuiau.
Protocolul a fost semnat de Ministerul Sănătății, Ministerul Administrației și Internelor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, iar acțiunea de control va demara vineri, 22 noiembrie și se va desfășura până pe 31 decembrie 2019.
Se vor forma echipe mixte din reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică, inspectori ai direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentului, dar și personal al Poliției Române care vor verifica documentele privind înființarea și funcționarea prestatorilor de servicii, documentele privind instituirea și atestarea personalului care își desfășoară activitatea în aceste societăți comerciale.
De asemenea, se va verifica conformitatea produselor folosite în cadrul operațiunilor, conformitatea produselor deținute la data controlului, precum și orice alte documente sau aspecte relevante în timpul controlului.
„Am cerut ca reprezentanții direcțiilor de sănătate publică să fie pregătiți ca mâine să se alăture echipelor de control pentru această acțiune. Lucrăm acum la ordinele comune de control care prevad metodologia de control. Este nevoie de astfel de acțiuni în scopul protejării sănătății publice, pentru ca tragedii precum cea de la Timișoara să fie prevenite”, a spus ministrul Sănătății, Victor Costache.
Tragedia din Timișoara
Trei persoane au murit și alte zeci de persoane au fost internate după ce, în blocul în care locuiau a fost făcută o deratizare. Judecătorii care se ocupă de caz au decis ca patronul firmei de deratizare să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
Patronul firmei de deratizare este cercetat și pentru trafic de produse sau substanțe toxice. Rezultatul probelor arată că a fost folosită o substanță care conține fosfură de aluminiu care are efecte letale în caz de inhalare.
Inquam Photos/Virgil Simionescu
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/prestatorii-de-servicii-pentru-deratizare-dezinfectie-si-dezinsectie/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/prestatorii-de-servicii-pentru-deratizare-dezinfectie-si-dezinsectie/ […]