Președintele Ucrainei: Sunt pregătit să negociez cu Putin / Avertismentul lui Volodymyr Zelenskiy
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, a declarat duminică, 20 martie, în cadrul unui interviu acordat CNN, că este gata să negocieze cu Vladimir Putin, dar a menționat că, în cazul în care discuțiile ar eșua, conflictul dintre Ucraina și Federația Rusă ar putea declanșa cel de-al Treilea Război Mondial.
„Sunt pregătit să negociez cu el (n.r. Putin). Sunt pregătit de 2 ani. Fără aceste negocieri, nu putem opri acest război(…)Consider că trebuie să ne folosim de fiecare format, fiecare șansă pe care o avem pentru a da curs negocierilor. Dar, dacă încercările eșuează, acest lucru înseamnă că suntem în cel de-al Treilea Război Mondial”, a spus președintele Ucrainei, în cadrul interviului acordat CNN.
Totodată, Zelenskiy a respins orice posibilitate a unui compromis în ceea ce privește integritatea teritorială a Ucrainei.
Președintele Ucrainei a fost întrebat dacă va da curs cerințelor Federației Ruse, de a recunoaște anexarea Crimeei, independența regiunilor controlate de separatiști, Donetsk și Lugansk, sau dacă va aproba garanția cerută de ruși, potrivit căreia Ucraina va renunța la aspirațiile de a deveni membru NATO.
„Există compromisuri pe care nu le putem face, din calitatea de stat independent. Anume, orice compromis legat de integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, lucru spus și de cetățenii ucraineni. Ei nu i-au primit cu flori pe soldații Federației Ruse, i-au întâmpinat cu curaj, ținând arme în mâinile lor”, a menționat Zelenskiy.
Volodymyr Zelenskiy a mai menționat că, dacă Ucraina ar fi fost membru NATO, Federația Rusă nu ar fi început războiul.
„Aș vrea să primesc garanții de securitate pentru țara mea, pentru oamenii mei. Dacă membrii NATO ne consideră parte a Alianței, să ne admită imediat, pentru că oameni mor zilnic”, a fost apelul liderului de la Kiev.
Foto: Instagram/ zelenskiy_official
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/presedintele-ucrainei-sunt-pregatit-sa-negociez-cu-putin-avertismentul-lui-volodymyr-zelenskiy/ […]