UPDATE Președintele Turciei se opune intrării Finlandei și Suediei în NATO / Valentin Naumescu: O temă majoră care complică procesul de aderare
UPDATE O întâlnire între miniștrii de Externe ai Suediei, Finlandei și Turciei ar urma să aibă loc sâmbătă, potrivit presei occidentale.
Știrea inițială
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri, 13 mai, că țara pe care o conduce nu este în favoarea aderării Finlandei și Suediei la NATO, notează presa de la Ankara.
Erdogan a precizat că Turcia a făcut o greșeală în anul 1952, atunci când a dat undă verde Greciei pentru intrarea în NATO.
„Țările scandinave sunt niște case de oaspeți pentru organizațiile teroriste(…)Noi, Turcia, nu vrem să facem o a doua greșeală pe acest subiect”, a declarat Recep Tayyip Erdogan, citat de Hurriet Daily News.
În timp ce relațiile dintre Turcia și Finlanda sunt bune, oficialii turci se află într-un conflict cu liderii din Stockholm în ceea ce privește operațiunile din Siria, mai susține presa de la Ankara.
Aderarea Suediei și Finlandei la NATO, sub semnul întrebării
Declarațiile făcute vineri de președintele Erdogan pot complica procesul de aderare al Finlandei, care și-a anunțat oficial intenția, și al Suediei, care ar urma să o anunțe zilele viitoare, la Alianța Nord-Atlantică, a precizat, pentru Main News, Valentin Naumescu.
Pentru ca cele două țări nordice să devină membre NATO, este nevoie de votul favorabil al tuturor celor 30 de membri ai Alianței.
Profesorul de relații internaționale din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca susține, în schimb, că poziția Turciei ar putea fi schimbată prin intermediul negocierilor.
„Sunt multe lucruri pe care Turcia le aștepta și nu le-a primit din partea Occidentului. Este o frustrare mai veche a regimului Erdogan și s-ar putea să folosească această ocazie pentru a încerca să rezolve o parte din așteptările Turciei(…)Una dintre acestea ar putea fi deblocarea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană”, a explicat profesorul Facultății de Studii Europene a UBB Cluj Napoca, pentru Main News.
În acest sens, Germania și Franța, două dintre statele occidentale care susțin aderarea celor două țări nordice în NATO, ar putea fi împinse spre un compromis în ceea ce privește cererea de aderare a Turciei în UE.
Turcia a primit statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, dar o eventuală aderare nu este văzută cu ochi buni în Vest, a menționat Valentin Naumescu.
„Sunt convins că se dorește aderarea Finlandei și Suediei (n.r. la NATO), deci dorința de a găsi o rezolvare acestui dosar este mare(…)În politica internațională este mult spațiu de negociere și fiecare stat are interese și așteptări, deci nu aș considera că este o cauză pierdută, dar este o temă majora care complică procesul de aderare a celor două state”, a fost concluzia profesorului de relații internaționale.
Sursă foto: TGRT Haber / Facebook
Comentarii