Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Președintele Sindicatului Polițiștilor: Singurul aparat Drugtest de la Poliția Mangalia se afla în biroul unui ofițer care nu era de serviciu /Cerem extinderea cercetărilor disciplinare

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 22 august 2023 Etichete: , , , , ,

Sindicatul Polițiștilor(Sidepol) cere extinderea cercetărilor disciplinare față de șeful  Poliției Mangalia și a adjunctului inspectorului sef al Poliției Constanța, care răspunde de rutieră ordine publică, în cazul tragediei din stațiunea 2 Mai. Gabriel Gîrniță, președintele Sidepol, a menționat, pentru Main News, că cei doi șefi de Poliție asupra cărora ar trebui să se extindă cercetările necesare au „manifestat neglijentă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece nu au luat masurile necesare ca în dispozitivul de ordine și siguranță publică sa fie planificați și colegi de la structura Poliției Rutiere și au avut un management defectuos privind dotarea  politiștilor  cu echipamente specifice necesare desfășurării activității în condiții optime”

Mai exact, în seara producerii tragicului accident, provocat de Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor, singurul aparat Drugtest din dotarea Poliției Mangalia se afla închis într-un dulap, în biroul unui ofițer de la serviciul rutier, care nu era de serviciu. „La nivelul Inspectoratului de Poliție Constanța, sunt vreo 10 aparate DrugTest, dar sigur că aici vorbim de management(…), a precizat sursa citată, pentru Main News.  Poliția Română dispune de 171 de aparate pentru depistarea consumului de droguri, potrivit surselor Main News.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a dispus luni, 21 august, Corpului de control aflat în subordinea sa efectuarea unor verificări interne, în urma accidentului produs în stațiunea 2 Mai.

Reamintim, la sfârșitul săptămânii trecute, un șofer în vârstă de 19 ani, aflat sub influența drogurilor, a spulberat grup de opt persoane în stațiunea 2 Mai. Doi studenți în vârstă de 20 de ani și-au pierdut viața în urma impactului, iar alți trei tineri de 19 și 20 ani au fost răniţi.

Sursă foto: Pixabay

 

 

Comentarii