Tuesday, April 16, 2024
Jurnalism corect


Președintele Iohannis și omologul său german vor ajunge la Sibiu


Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul german, Frank-Walter Steinmeier, vor ajunge la Sibiu, astăzi, 25 mai, potrivit Administrației Prezidențiale. Cei doi șefi de stat vor merge la Primăria Sibiu, se vor întâlni cu vor întâlni cu reprezentanţii comunităţii germane şi vor vizita Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, dar şi Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian.

Preşedintele Germaniei îşi va încheia vizita în ţara noastră vineri, 26 mai, la Timişoara. El va participa la un  concert la Filarmonica din Timişoara, oraşul este Capitala Europeană a Culturii în 2023. Ulterior, va vizita, împreună cu primarul Dominic Fritz, centrul oraşului. Oficialul german va ajune şi Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane şi ai celei evreieşti.

Președintele Germaniei, în România

Vizita preşedintelui federal a început miercuri, 25 mai, după cum Main News a relatat.  A fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni şi a avut întâlniri cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, dar şi cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri. Este  însoţit de ministrul de stat pentru Europa şi Climă din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe, Anna Luhrmann,  de parlamentari, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi oameni de cultură din Germania, informează Administrația Prezidențială. Președintele Steinmeier a declarat că sprijină România pentru a intra în spațiul Schengen. Detalii puteți citi aici.

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW