Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Președintele Iohannis, prezent la Summit-ul Comunităţii Politice Europene. 47 șefi de stat, printre care și Zelenski, discută despre securitate

By Dragomir Georgiana , in Politic Stirile zilei , at 1 iunie 2023 Etichete: , , , ,

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, 1 iunie, la al doilea Summit al Comunităţii Politice Europene, organizat  în Republica Moldova, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Reuniunea va avea loc la Castelul Mimi, raionul Anenii Noi și sunt așteptați 47 de șefi de stat. De asemenea, vor participa președintele Consiliului European, președinta Comisiei Europene și reprezentantul Parlamentului European. Potrivit unor surse politice citate de jurnal.md, la eveniment ar fi prezent și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Din motive care țin de securitate, prezența liderului de la Kiev nu a fost comunicată oficial.

Programul Summitului cuprinde o sesiune plenară, cu participarea tuturor delegaţiilor, grupuri de lucru, care vor avea loc în paralel şi în cadrul cărora se vor dezbate teme care vizează securitatea, energia şi conectivitatea.

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine o intervenţie în cadrul sesiunii plenare şi va participa la grupul de lucru privind securitatea.

Impactul războiului din Ucraina, principala temă a   Summit-ului Comunității Politice Europene

În cadrul dezbaterilor, şeful statului va aborda aspectele de actualitate generate de impactul războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, în domeniile securitar, economic, alimentar sau umanitar; sprijinul susţinut pentru Republica Moldova şi Ucraina, coordonarea eforturilor comune pentru combaterea ameninţărilor hibride, de la atacuri cibernetice, la dezinformare şi campanii de manipulare; creşterea rezilienţei şi continuarea sprijinului acordat statelor vulnerabile din regiune, a transmis  Administraţia Prezidenţială.

Președinta Maia Sandu, recunoscătoare pentru sprijinul primit de la Uniunea Europeană

Summit-ul  Comunităţii Politice Europenea fost anunțat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Ea susține că acest eveniment este un semn de susținere a Republicii Moldova de către întreaga comunitate europeană.

„Întreaga Europă se adună la Bulboaca – un sat frumos din ţara noastră – să discute despre securitate, energie şi despre o Europă mai bine conectată şi mai prosperă. Este o onoare pentru noi să fim gazda summitului Comunităţii Politice Europene, la care participă 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali ai Uniunii Europene. Moldova are mulţi prieteni, care sunt alături de noi şi ne susţin în aspiraţia ce uneşte cetăţenii noştri – de a construi o Moldovă europeană acasă’” a transmis președinta Maia Sandu.

CITEȘTE ȘI:  Republica Moldova găzduiește Summitul Comunității Politice Europene

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW