Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, după decizia CCR: Ambiția unor inițiatori de lege lasă magistrații fără cadru legal pentru transferuri

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 14 iulie 2021

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Mateescu, susține că tensiunile generate de dispoziția prin care se reducea vechimea necesară numirii procurorilor la DNA și DIICOT lasă magistrații fără un cadru legal ce le-ar permite transferurile.

Ambiția unor inițiatori de proiect de lege și insistența lor de a adăuga această dispoziție necorelată și discriminatorie în legea privind transferurile, avizată negativ de CSM, în orice caz discutabilă, fără dubiu, iată, neconstituțională, lasă magistrații fără cadru legal în această materie în continuare. Magistrații rămân singurii din întreg spectrul roman al „muncii” care nu se pot transfera de peste un an. Bravo! Ce să zic…”, a scris președintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Bogdan Mateescu arată că un judecător de curte de apel ar trebui să aibă 10 ani vechime și două examene promovate ca să fie apropiat, ca nivel de salariu, de un procuror al DIICOT sau DNA, în condițiile în care legea declarată neconstituțională de CCR ar fi ușurat parcursul profesional al unui procuror din cadrul celor două structuri.

Discursul public este coordonat de oameni si oameni. Specialiștii se distrează, nespecialiștii nu mai știu ce să creadă…Mă rog, ăsta e nivelul, pe actorii publici societatea i-a emanat. Dincolo chiar și de atacul la instituții (deși foarte grav, îmi aduce aminte de timpuri trecute nu de mult)”, a comentat Bogdan Mateescu tensiunile generate de sesizarea Înaltei Curți la CCR.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Secția pentru judecători din CSM, după decizia Curții Constituționale: A curmat intenția de a adânci noi inechități în magistratură / Ce spun judecătorii forului despre declarațiile ministrului Justiției

CITEȘTE ȘI: Cum argumentează CCR decizia prin care lovește în DNA și DIICOT: Două direcții specializate la cel mai înalt nivel nu pot fi compuse din procurori aflați la început de carieră

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW