Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Președintele CCR, mesaj către șeful DNA Nu am înţeles care este misiunea dânsului / Trebuie să aplice legea și deciziile CCR

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie , at 3 iunie 2020 Etichete: , , ,

Președintele Curții Constituţionale a României, Valer Dorneanu, spune că „DNA trebuie să aplice legea şi trebuie să aplice şi deciziile Curţii Constituţionale, nu să le comenteze”. Declarația președintelui CCR vine după ce Crin Bologa, procurorul-șef al DNA, a spus recent că parchetul a fost nevoit să claseze aproape 800 de dosare cu prejudicii de sute de milioane de euro în urma unei decizii a CCR care a dezincriminat parțial abuzul în serviciu.

„Deşi apreciez calităţile profesionale, greutatea funcţiei, care cad pe umerii dumnealui, nu am înţeles care este misiunea dânsului. Misiunea dânsului este să-şi mobilizeze procurorii ca să-şi exercite în bune condiţiuni de performanţă (…) activitatea, cum îşi propune fiecare, sau altă misiune? Are o misiune de a califica activitatea Curţii Constituţionale? De a pune în discuţie deciziile Curţii Constituţionale? De a le comenta şi chiar de a contesta dispoziţii legale?

Eu ştiu că deciziile noastre sunt obligatorii pentru toată lumea, chiar şi pentru dumnealui. Eu ştiu, de asemenea, că această instituţie trebuie să aplice legea şi trebuie să aplice şi deciziile Curţii Constituţionale, după cum trebuie să aplice şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie, nu să le comenteze.

Cu privire la prejudiciu, (…) eu l-aş întreba: cum o să clasifice acele pagube care vizau infracţiuni pentru care Înalta Curte a pronunţat achitarea? Unde o să treacă acele mari prejudicii, că e vorba de infracţiuni foarte grave, la ce categorie?„, a declarat Dorneanu, miercuri, pentru Agerpres.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *