Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Călin Popescu Tăriceanu a fost găsit nevinovat pentru mărturie mincinoasă – Reacția președintelui Senatului

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 22 aprilie 2019 Etichete: , , , ,

Completul de 5 judecători al instanței supreme a decis, luni, achitarea definitivă pentru mărturie mincinoasă în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, existând cel puțin un judecător care a considerat că dosarul ar trebui să fie rejudecat.

„Bucuria mea este parțială. După lucrurile prin care am trecut din 2015 până în prezent, care i-au afectat pe toți cei din jurul meu, am văzut cum s-au raportat unii oameni din jur la acuzațiile pe care le-am primit”, a declarat președintele Senatului la Antena 3.

Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2016, fiind acuzat că a dat declarații nereale când a fost audiat ca martor în dosarul privind retrocedarea pădurii Snagov și a fermei Băneasa.

La ultimul termen, procurorii DNA au cerut rejudecarea dosarului.

Judecătorii care au făcut parte din complet sunt: Francisca Vasile, Ana Iancu, Sivia Cerbu, Ioana Bogdan și Mirela Sorina Popescu.

Călin Popescu Tăriceanu este vizat de un alt dosar al DNA, cauză în care procurorii au cerut Parlamentului încuviințarea urmăririi penale. Solicitarea nu a fost soluționată până în prezent.

 

Foto: Inquam Photos / Călin Popescu Tăriceanu

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *