Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Presa bulgară: În Uniunea Europeană, doar România are drumuri mai proaste decât Bulgaria

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 29 septembrie 2022 Etichete: , , ,

În Uniunea Europeană, doar România are drumuri mai proaste decât Bulgaria, arată un clasament al celor mai bune drumuri din lume, prezentat de jurnaliștii bulgari de la publicația 24Chasa

Jurnaliștii din țara vecină arată că, în ultimii ani, starea drumurilor s-a deteriorat foarte mult în Bulgaria și notează că țările presupus mai înapoiate, exemplificând cu Serbia și Macedonia, au mai multe autostrăzi construite pe cap de locuitor în ultimii ani decât țara lor. 

Totodată, și fostele state socialiste cu o populație și un teritoriu similar au cu peste 50% mai multe autostrăzi pe cap de locuitor, iar în ultimii 5 ani au construit cu 50% mai multe autostrăzi noi decât Bulgaria, potrivit sursei citate. 

România nu se încadrează însă între acestea, fiind clasată de jurnaliștii bulgari pe ultimul loc al clasamentului, având astfel drumuri mai proaste decât țara lor.

„Toate aceste rezultate jalnice în construcția și întreținerea autostrăzilor, drumurilor și podurilor sunt și rezultatul dezvoltării stângace a Bulgariei. Ne aflăm pe penultimul loc în UE, în fața României, dar acum țara vecină este cu 30% înaintea noastră în ceea ce privește PIB-ul pe persoană”, au scris jurnaliștii străini. 

România, pe ultimul loc

Astfel, infrastructura de transport din România a primit nota 3,0 (pe o scară de la 1 la 7), pe când drumurile bulgărești au nota 3,4.

Clasamentul a fost realizat în urma unui raport al Forumului Economic Mondial și a unui sondaj efectuat cu 13.000 de oameni de afaceri din întreaga lume care au evaluat infrastructura rutieră în țările lor pe o scară de la 1 la 7. Clasamentul a fost prezentat de directorul executiv al Forumului bulgar pentru Infrastructura de Transport, dr. ing. Ivan Kațarov.

În Europa centrală și de est, cele mai bune drumuri sunt în Austria și Croația, care au note de 6,0 și, respectiv, 5,6.

Cel mai mare rating din lume este pentru drumurile din Singapore – 6,5, Țările de Jos – 6,4 și Elveția – 6,3.

Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Comentarii