Premierul interimar: România merge în direcția bună, nu cea greșită / Replica lui Marcel Ciolacu: Stai cu privirea în pământ, nu te mai lăuda
Florin Cîțu, prim-ministrul interimar, a anunțat sâmbătă, 16 octombrie, că agențiile de rating Standard and Poor’s și Moody au prognozat ratingul de țară al României la un nivel „stabil” și a explicat că acest lucru ar însemna că țara ar merge într-o direcție bună din punct de vedere economic. Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține, în schimb, că Guvernul PNL a dus România într-o situație în care se confruntă cu „frig, foame și sărăcie”.
„În acest context în care avem o criză economică la nivel global, România şi echipa guvernamentală a reuşit această performanţă, să convingă agenţiile de rating americane să arate o perspectivă pentru o economie stabilă”, a declarat Florin Cîțu, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Guvern.
Premierul interimar susține că România este obligată să continue în direcția indicată de Guvernul PNL și să nu intre pe mâna „populiștilor și a demagogilor”.
„Suntem înconjuraţi de atâtea ştiri, dezinformări şi ştiri alarmiste. Analizele acestor agenţii de rating independente arată că măsurile pe care le-am luat şi ceea ce arătăm că vrem să facem în perioada următoare sunt bune şi duc la stabilizarea economiei(…)În ciuda tuturor ştirilor alarmiste, aceste agenţii de rating au spus că România merge în direcţia bună, nu în direcţia greşită”, arată prim-ministrul interimar.
Florin Cîțu a mai precizat că, în anul 2021, economia României a fost stabilizată.
„Am început să arătăm dintre măsurile pe care vrem să le luăm în perioada următoare, salariul minim deja este o decizie să crescă cu 11% pentru anul viitor. Am venit cu acele măsuri de compensare, amânare a ratelor, a plăţilor, a facturilor, şi mai avem câteva măsuri pentru a reduce povara asupra cetăţenilor în perioada de iarnă. Vom discuta despre salarii, pensii şi alocaţii la construcţia bugetului”, a adăugat Cîțu.
Replica PSD
Marcel Ciolacu, în schimb, i-a acuzat pe liberali că acea „creștere economică” pe care o invocă Florin Cîțu ar fi dus la „frig, foame și sărăcie”.
„Premierul demis a dat astăzi un ultim (sper) spectacol al delirului politic! Afirmă, cu o seninătate care ține de patologie, că “românii vor simți la facturile din această iarnă creșterea economică”(…)Explică-le, Florine, cum a crescut economia ca o rachetă spre cer, celor 7 milioane de oameni aflați în risc de săracie și excluziune socială”, a fost replica liderului PSD, pe Facebook.
Președintele social-democraților susține că Guvernul format din PNL, UDMR și USR până în septembrie, și, mai apoi, din PNL și UDMR, ar fi aruncat 120.000 de români în deprivare materială severă.
„În loc să enervezi oamenii, stai cu privirea în pământ de rușine și nu te mai lăuda! Deja ai scufundat barca. Oamenii vor să știe cum ieșim împreună din catastrofa sanitară! Oamenii au nevoie de soluții acum! Economia o putem salva, viețile însă nu le putem recupera”, a adăugat liderul social-democraților.
Sursă foto colaj: Inquam Photos
Comentarii
[…] Premierul interimar: România merge în direcția bună, nu cea greșită / Replica lui Marcel Ciola… apare prima dată în Main […]
[…] Premierul interimar: România merge în direcția bună, nu cea greșită / Replica lui Marcel Ciola… apare prima dată în Main […]
[…] Europarlamentarul susține, în schimb, că programul de guvernare al Cabinetului Cîțu, aprobat la finalul anului 2020 în cadrul coaliției PNL-USR-UDMR, a fost derulat cu succes, menționând că agențiile de rating Moody’s și Standard and Poor au transmis vineri că rating-ul de țară al R…”. […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/premierul-interimar-romania-merge-in-directia-buna-nu-cea-gresita-replica-lui-marcel-ciolacu-stai-cu-privirea-in-pamant-nu-te-mai-lauda/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/premierul-interimar-romania-merge-in-directia-buna-nu-cea-gresita-replica-lui-marcel-ciolacu-stai-cu-privirea-in-pamant-nu-te-mai-lauda/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 13804 additional Information to that Topic: mainnews.ro/premierul-interimar-romania-merge-in-directia-buna-nu-cea-gresita-replica-lui-marcel-ciolacu-stai-cu-privirea-in-pamant-nu-te-mai-lauda/ […]