Premierul Ciucă, de Ziua Supraviețuitorilor de Cancer: Oamenii trebuie să știe că medicina a evoluat și cancerul poate fi tratat
Premierul Nicolae Ciucă susține într-un mesaj transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer,(4 iunie), că Guvernul acordă finanţarea necesară prevenţiei şi depistării precoce a unor afecţiuni, inclusiv a celor maligne, printr-un pachet de noi servicii care va intra în vigoare de la 1 iulie ac.
„Oamenii trebuie să ştie că medicina a evoluat foarte mult, iar cancerul poate fi tratat, vindecat, mai ales dacă este descoperit în stadiu incipient. La nivelul autorităţilor, am decis extinderea serviciilor pentru depistarea precoce a maladiilor din spectrul oncologic”, a transmis premierul Ciucă.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, 26 mai, noul Contract-cadru pentru acordarea de servicii medicale. Prevederile acestuia vor intra în vigoare de la 1 iulie ac, menționează Casa Națională de Asigurări de Sănătate(CNAS). Pachetul de asistență medicală prevede, printre altele, ca adulţii cu vârsta între 18 şi 39 de ani să beneficieze anual de consultații de prevenție.
Ministerul Sănătății a lansat un nou plan anticancer, chiar înainte de intra în vigoare cel aprobat
Spre nemulțumirea bolnavilor de cancer, Ministerul Sănătății a anunțat lansarea unui nou plan de luptă împotriva cancerului, deși cel aprobat ar fi trebuit să intre în vigoare la data de 1 iulie ac. Potrivit ministrului Rafila, măsurile de prevenție a acestei boli prevede:
-dezvoltarea unui sistem integrat de informații de sănătate în oncologie pentru prevenirea și îngrijirea cancerului bazate pe evidenţe și creșterea capacității de cercetare
-asigurarea cadrului consolidat pentru un sistem de prevenţie primară consecvent şi durabil
-dezvoltarea cadrului de depistare precoce a cancerului
asigurarea accesului egal și echitabil la diagnostic si îngrijire de calitate înaltă
– îmbunătățirea calităţii vieţii pentru pacienții diagnosticaţi cu cancer, a supravieţuitorilor de cancer și a familiilor și persoanelor care îngrijesc bolnavi de cancer
„dezvoltarea cercetării în oncologie
– asigurarea și dezvoltarea resurselor umane în oncologie.
Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer este marcată, în fiecare an, începând din 2022, în prima zi de duminică a lunii iunie, respectiv 4 iunie, în 2023. Supravieţuitorii de cancer sunt persoanele care nu mai prezintă boala după încheierea tratamentului, persoanele care primesc în continuare tratament pentru a reduce riscul de recidivă a cancerului şi persoanele care au boala sub control, au puţine simptome şi care primesc tratament pentru a gestiona cancerul ca boală cronică.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii