Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Accidentul de la Jilț Sud: Ministrul Energiei a cerut noi demiteri la mina unde au murit 3 mineri UPDATE

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 23 ianuarie 2023

UPDATE Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut luni, 23 ianuarie, noi demiteri din cadrul conducerii CE Oltenia în urma accidentului în care au pierit trei mineri, iar doi şefi ai carierei au fost deja schimbaţi din funcţie.

Concret, ministrul de resort a cerut schimbarea din funcție a preşedintelui Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, cât și a unui alt membru de directorat, Marius Negru.

Totodată, ministrul Energiei vrea demiterea celor care au întocmit caietele de sarcini, dar și a celor responsabili de administrarea drumului.

Știrea inițială

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar urma să ceară luni, 23 ianuarie, schimbarea din funcţie a preşedintelui Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, ca urmare a accidentului de la cariera Jilţ Sud, soldat cu moartea a trei persoane şi cu rănirea altor 10, conform News.ro.

Surse din minister au afirmat că Virgil Popescu va solicita nu doar schimbarea din funcţie a lui Daniel Burlan, ci şi schimbarea unui alt membru al directoratului CE Oltenia, Marius Negru, fost consilier judeţean PSD.

De asemenea, este de aşteptat ca ministrul Energiei să ceară  şi un control vizînd achiziţiile dispuse de Daniel Burlan, în calitate de preşedinte al Directoratului CE Oltenia.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat, vineri după întâlnirea pe care a avut-o cu şefii Complexului Energetic Oltenia, că va avea vizite inopinate şi în alte locuri pentru a vedea cum se desfăşoară treaba în teren. Virgil Popescu a mai spus că rezultatul preliminar al corpului de control pe care l-a trimis în urma accidentului de la Jilţ Sud va fi prezentat mai întâi premierului şi ulterior în prima şedinţă de Guvern, însă verificările nu se vor încheia.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, considerat un apropiat al lui Marius Negru, a solicitat duminică, 22 ianuarie, demisia ministrului Energiei, pe care îl acuză de incompetenţă, în contextul accidentului de la cariera Jilţ Sud.

„M-am convins că nu îl interesează ce se întâmplă cu Gorjul. Nu i-a păsat absolut deloc de solicitările noastre, începând cu amenajarea hidrologică de pe Jiu şi terminând cu modul în care, acum, batjocoreşte o tragedie şi profită de ea ca să mimeze că îi pasă de oamenii din CE Oltenia”, a adăugat social-democratul, potrivit sursei menționate anterior.

Directorul Sucursalei Miniere de la CEO Oltenia, Gheorghescu Florentin Nicu, a demisionat în urma accidentului, iar doi şefi ai carierei au fost schimbaţi din funcţie.

CITEȘTE ȘI: Ședință la CE Oltenia după tragedia în care 3 mineri au pierit. Virgil Popescu: Voi face vizite inopinate

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii