Polonia pregătește o operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj
Serviciul polonez de contraspionaj ABW a dezvăluit joi că desfășoară o operațiune împotriva unei rețele de spionaj rusă, în colaborare cu alte agenții de informații din Europa, conform AFP.
„ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activităţile de spionaj desfăşurate în numele Rusiei împotriva statelor şi instituţiilor Uniunii Europene”, a scris Jacek Dobrzynski, purtător de cuvânt al serviciilor speciale poloneze, pe X.
În cadrul acestei operațiuni, ABW a efectuat percheziții miercuri la Varșovia și Tychy (sud) și a interogat mai multe persoane.
Operațiunea a fost rezultatul unei colaborări între ABW și mai multe servicii europene, inclusiv cele din Cehia, care la rândul său a anunțat miercuri o operațiune similară.
Rețeaua vizată de această operațiune avea ca scop „promovarea obiectivelor de politică externă ale Kremlinului, în special subminarea poziției Poloniei pe scena internațională, discreditarea Ucrainei și a imaginii instituțiilor Uniunii Europene”, conform unui comunicat al ABW. Aceste obiective erau menite să fie realizate prin intermediul unui site pro-rusesc intitulat „voice-of-europe.eu”.
ABW a dezvăluit, de asemenea, că operațiunea a fost rezultatul inculpării unui cetățean polonez în ianuarie, sub suspiciunea de spionaj pentru serviciile secrete ruse. Individul, care a pătruns printre parlamentarii polonezi și europeni, ar fi îndeplinit sarcini comandate și finanțate de colaboratori ai serviciilor secrete ruse, inclusiv activități de propagandă, dezinformare și provocare politică, cu scopul de a extinde influența Rusiei în Europa. Identitatea acestuia nu a fost dezvăluită.
foto: pixabay
Comentarii