Saturday, February 24, 2024
Jurnalism corect


Polonia a suspendat importurile de cereale din Ucraina, România doar monitorizează transporturile. Primele măsuri după protestele fermierilor

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 7 aprilie 2023 Etichete: , , , ,

Protestul fermierilor de vineri, 7 aprilie, a reprezentat nemuțumirea generală a celor care își câștigă existența din agricultură. Astfel, statele vecine Ucrainei au cerut Comisiei Europene să reintroducă taxele vamale pentru exporturile de cereale provenite din acest stat, întrucât prețurile scăzute la care se vând îi afectează financiar.

Prima măsură categorică a venit din partea Poloniei, țară „prietenă ” cu Ucraina, dar care dorește să-și protejeze fermierii locali, conform oficialilor acestui stat. Astfel, a suspendat toate importurile de cereale din Ucraina. Decizia polonezilor a venit la scurt timp  după ce mii de fermieri au protestat în România față de netaxarea importurilor de cereale ucrainene. Au blocat traficul și punctele de control la frontieră cu tractoare și camioane și îndemnând Comisia Europeană să intervină.

Ce a transmis ministrul Agriculturii, Petre Daea

În timp ce ministerul Agriculturii din Polonia a luat o măsură radicală, în România, ministrul Petre Daea a transmis că „autoritățile vor monitoriza transporturile de cereale din Ucraina” și va solicita Comisiei Europene fonduri suplimentare pentru a-i ajuta pe fermierii români. Toate aceste proceduri durează, inclusiv până când fermierii vor prii banii europeni în cont. Ei susțin că „sunt obligați de Comisia Europeană să producă scump și să vândă ieftin”. 

Comisia Europeană a luat decizia de a renunța la taxarea exporturilor de cereale ucrainene, pentru a ajuta să facă față financiar în timpul războiului cu Rusia, însă, fermierii spun că această măsură nu i-a ajutat nici măcar pe ucraineni.

„Înlăturarea taxelor vamale pentru toate produsele ucrainene de la jumătatea anului precedent a agravat aceste probleme. Decizia a generat un efect de dumping involuntar, încurajând fermierii ucraineni să vândă sub prețul de cost, ceea ce a afectat grav piețele din țările vecine, inclusiv România. Cu toate acestea, renunțarea la taxele vamale nu a susținut și nu va sprijini fermierii ucraineni în reluarea ciclului de producție, în contextul creșterii semnificative a costurilor pentru inputuri agricole”, precizează Micu Marius, vicepreședinte al Federației Pro Agro.

Sursă foto: Președinția Ucrainei 

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW