Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Polițistul beat și pozitiv la două substanțe interzise, cercetat în libertate, după ce a accidentat o femeie

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 6 septembrie 2023 Etichete: , , ,

Polițistul de 21 de ani, Codruț Silvian Belea, din cadrul Serviciului de Transporturi Constața, care a condus sub influența alcoolulii și a ieșit pozitiv la două substanțe psihoactive, este cercetat disciplinar și penal, după ce a accidentat o femeie în Caracal. Potrivit surselor Main News, a fost audiat de procurori și sunt așteptate rezultatele probelor biologice de la INML. Asupra sa nu au fost luate măsuri preventive.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Olt,  întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, au menționat reprezentanții IPJ Olt. El a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive, potrivit sursei citate.

Victima accidentului produs de polițistul Codruț Silvian Belea a fost transportată la spital. Astfel, cercetările vizează vătămărea corporală din culpă, dar și conducerea autoturismului sub influența alcoolului/ substanțe interzise.

CITEȘTE ȘI:  Un polițist de la Serviciul Transporturi Constanța, drogat și beat la volan, a accidentat o femeie din Caracal/Cum a vrut să scape de dosar penal UPDATE

 Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW