Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Polițist de la Direcția Economică, judecat pentru o mită de 300.000 de euro

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 27 aprilie 2023 Etichete: , , , ,

Mihai-Cătălin Bîzăran, agent de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție(DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut 300.000 de euro de la o persoană cercetată de Parchetul Înaltei Curţi pentru evaziune fiscală şi delapidare în schimbul propunerii unei soluţii favorabile. La acest moment, se află în arest preventiv. 

Procurorii anticorupție spun că, în perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, Mihai-Cătălin Bîzăran, în calitate de lucrător de poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), ar fi pretins de la o celălalt bărbat (persoană vizată în cauza respectivă) cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine şi 100.000 euro pentru un intermediar).

În loc să cerceteze cazul, polițistul Mihai-Cătălin Bîzăran, a cerut bani pentru o soluție „favorabilă”

Conform DNA, BANII  respectivi ar fi fost pretinşi de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus, precum şi pentru a propune o soluţie de clasare în cazul infracţiunii de evaziune fiscală şi că ar interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă) astfel încât acesta din urmă să dispună soluţia clasării pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu persoana vizată pentru infracţiunea de delapidare, transmite DNA. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București cu propunerea ca polițistul Mihai-Cătălin Bîzăran să rămână în arest preventiv.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii