Politico.eu: Competiția pentru poziția de procuror șef al UE a devenit o absurditate
Publicația notează situația stranie “atunci când vine vorba de competiția pentru locuri de muncă de top în Uniunea Europeană. Guvernele și diplomații UE de la Bruxelles, în general, depun eforturi pentru a-și pune cetățenii în poziții cheie”. De asemenea, se menționează răzgândirea Franței în ceea ce privește susținerea propriului candidat.
Pe de altă parte, scrie politico.eu, guvernul român a adoptat o abordare foarte diferită de la început față de candidatura Laurei Codruța Kövesi la conducerea noii Procuraturi Europene (EPPO). Bucureștiul s-a exprimat în mod constant împotriva lui Kövesi, care a fost “procuror anticorupție de top al României, care a trimis politicienii în judecată până când a fost concediată de actualul guvern”.
“Parțial, din cauza opoziției din București, guvernele UE l-au ales, în februarie, pe Jean-François Bohnert din Franța, pentru a conduce EPPO, instituție care va urmări infracțiunile care implică fonduri UE, cum ar fi frauda TVA și spălarea banilor. Dar, mai târziu, în aceeași lună, membrii Parlamentului European au selectat-o pe Kövesi, prelungind negocierile cu Consiliul UE, iar postul nu poate fi ocupat până când cele două instituții ajung la un acord”, adaugă politico.eu
Publicația notează schimbarea de poziție a Franței care își pune într-o situație dificilă propriul candidat
“Într-o altă evoluție neobișnuită, faptul că Franța nu mai sprijină candidatul francez nu a fost anunțat de Paris. Schimbarea a fost dezvăluită în mijlocul unei conferințe de presă a lui Dacian Cioloș, liderul român al grupului centric-liberal Renew Europe din Parlamentul European care include partidul președintelui francez Emmanuel Macron”, scriu jurnaliștii de la politico.eu
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/politico-eu-competitia-pentru-pozitia-de-procuror-sef-al-ue-a-devenit-o-absurditate/ […]