VIDEO Politicienii la vot: Firea: Am votat cu gândul la tineri, părinți, bunici/ Nicușor Dan: E o competiţie electorală între cinste şi corupţie
Mai mulți politicieni, printre care şi candidați la posturile de primari, au votat în această dimineaţă la secțiile la care au fost arondați. Gabriela Firea a declarat că și-a exprimat dreptul constituțional cu gândul la tineri, părinți și bunici. Principalul contracanditat al edilului în funcție, Nicușor Dan, a spus că este o competiție electorală între cinste și corupție.
„Am votat de dimineață, mă bucur că am ajuns să fiu primul votant, am votat cu gândul la tineri, părinți, bunicii noștri, adulți, la toți, pntru investiții in infrastructură, poluare, spitale,scoli, cei mai importanti sunt oamenii„, a spus Gabriela Firea.
Nicușor Dan a declarat că a votat „cu sete”, menționând că a fost o competiție între adevăr și minciună.
„Aștept de mult votul ăsta și am votat cu sete. Am votat să scoatem din primăria Bucureștiului o caracatiță de interese, neamuri, cumetri, nași, fini, prieteni, care au ținut în subdezvoltare orașul ăsta. De asta n-au fost în stare să rezolve apa caldă, darămite poluarea și traficul. Am votat pentru un oraș care are un potențial extraordinar, pentru oameni cinstiți, muncitori și creativi și în zona privată a dovedit că poate tot ce își propune, iar după aceste alegeri sunt convins că tot acest potențial de muncă și creativitate poate fi pus în slujba bucureștenilor de toate generațiile, familiilor care nu au avut parte de infrastructura școlară de care aveau nevoie, în slujba persoanelor vârstnice care și-au văzut copiii și nepoții plecând din oraș. Și dincolo de probleme vieții curente care au fost lăsate de izbeliște. Competiția electorală e o competiție de valori, o competiție între adevăr și minciună, competență și incompetență, cinste și corupție și între decență si superficialitate fudulă. De asta am votat cu mare sete și invit bucureștenii să iasă în număr mare la vot, de dimineață pentru că sunt condiții speciale și votul e mai lent, să dea un vot util care să pună Bucureștiul pe direcția bună, să facă din orașul București orașul pe care bucureștenii îl merită„, a spus Nicuşor Dan.
“Am votat cu gândul la faptul că bucureştenii au trăit un sentiment de frustrate pentru că au fost înşelaţi în aşteptările lor neexistând o dezbatere electorală directă între principalii candidaţi în aşa fel încât să putem fiecare să ne prezentăm propunerile pentru dezvoltarea marilor probleme cu care confruntă oraşului, mă refer la termoficare, la trafic, printre altele şi propunerile privind modernizarea şi dezvoltarea de perspectivă a oraşului în următorii 20 de ani. Sper ca cetăţenii să fi tras învăţămintele necesare şi să voteze pe cale de consecinţă”,a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
„Votul a decurs ca în perioada de pandemie, dar a decurs normal”, a spus Traian Băsescu.
“Sunt ferm convins că şi bucureştenii astăzi vor alege continuitatea şi vor alege oamenii care le-au fost alături în această perioadă dificilă şi vor vota cu oamenii care au realizări şi care nu fac promisiuni. Cred că perioada umilinţei faţă de medici, profesori, copii, părinţi şi bunici astăzi să ia sfârşit în România”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu.
“Vă rog, ieşiţi la vot şi învingeţi. Fiţi hotărţi, fiţi vigilenţi. Cine nu votează nu are dreptul să se plângă, nici în stradă sau pe Facebook că lucrurile merg rău. De data asta cine nu votează chiar nu contează. Ieşiţi la vot şi învingeţi!”, a transmis candidatul PNL şi USR-PLUS la Primăria Sectorului 1, Cloutilde Armand.
“Sunt nişte alegeri pe care le aşteptăm de foarte mult timp, nu mai putem sta încă patru ani în halul în care s-a stat până acum. Este foarte important. Văd oameni care au ieşit din casă, nu sunt foarte mulţi, văd oameni în vârstă care merge la vot, îi aşteptăm şi pe tineri la vot. Pe toată lumea de altfel”, a declarat Ciprian Ciucu, candidatul PNL şi al USR-PLUS la ieşirea de la urne.
“Am votat pentru că dreptul la vot este un drept esenţial, venim la vot pentru că ne pasă, venim la vot pentru că suntem responsabili. Am votat pentru continuitate şi consider că e normal să continuăm proiectele bune şi 99% la sută muncă, politică, mai subţire şi dacă vrem să facem performanţă mai mult de un proiect pe zi”, a declarat Robert Negoiţă, la ieşirea din secţia de votare.
„Emoţiile sunt inevitabile în asemenea momente pentru că vorbim de destinul unei comunităţi. Am votat pentru ieşeni, pentru o viaţă mai bună, ceea ce cred că merităm cu adevărat, pentru proiectele depuse şi care au început să devină realitate„,a declarat Mihai Chirica, actualul primar al Iașiului.
„Iaşiul nu a înregistrat decât degradare în ultimii patru ani. Putem dezvolta judeţul, astfel încât să recuperăm decalajul dintre Moldova şi vestul ţării care s-a acutizat. Suntem obligaţi să facem administraţie în folosul comunităţii„, a spus ministrul Mediului, Costel Alexe, candidat pentru funcția de președinte al CJ Iași.
“Am votat azi, cu gândul şi inima alături de voi. Am votat pentru patru ani de mai bine, pentru patru ani plini de fapte bune. Mergeţi la vot cu încredere!”, a afirmat Dan Tudorache, primarul Sectorului 1.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/politicienii-la-vot-firea-am-votat-cu-gandul-la-tineri-parinti-bunici-nicusor-dan-e-o-competitie-electorala-intre-cinste-si-coruptie/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/politicienii-la-vot-firea-am-votat-cu-gandul-la-tineri-parinti-bunici-nicusor-dan-e-o-competitie-electorala-intre-cinste-si-coruptie/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/politicienii-la-vot-firea-am-votat-cu-gandul-la-tineri-parinti-bunici-nicusor-dan-e-o-competitie-electorala-intre-cinste-si-coruptie/ […]