Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Poliţia a făcut în 2022 peste 11.000 de controale în domeniul arme şi explozivi

By news.ro , in Stirile zilei , at 24 septembrie 2022 Etichete: , , ,

Poliţia de investigare a criminalităţii în domeniul arme, explozivi şi substanţe periculoase a făcut, în primele opt luni ale acestui an, peste 11.000 de controale pentru a verifica dacă sunt respectate actele normative în domeniu şi a soluţionat peste 200 de dosare penale, care au fost trimise spre judecare. În urma acestor acţiuni, au fost confiscate aproape 3.000 de arme de foc. În România sunt 113.000 de persoane fizice şi 2.100 de persoane juridice care deţin arme.

„În perioada ianuarie-august, anul curent, poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Poliţiei Române au organizat şi desfăşurat peste 2.500 de acţiuni, pe liniile de muncă din competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere climatului de siguranţă al cetăţeanului, în cadrul cărora au fost efectuate 478 de percheziţii domiciliare şi au fost puse în aplicare 103 mandate de aducere. De asemenea, au fost efectuate 11.378 de controale la persoane fizice şi juridice, pentru verificarea respectării obligaţiilor prevăzute de actele normative în domeniu”, a declarat, sâmbătă, comisar-şef de poliţie Nicolae-Adrian Dinu, directorul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Române.

În urma controalelor, au fost constatate 2.381 de infracţiuni, dintre care 732 în flagrant delict, 1.552 de persoane fiind cercetate în calitate de suspecţi, 88 dintre acestea sub măsuri preventive.

Totodată, 206 dosare penale au fost soluţionate cu propuneri de trimitere în judecată.

„În cadrul dosarelor penale instrumentate şi a acţiunilor desfăşurate, au fost ridicate, în vederea confiscării, aproape 3.000 de arme de foc, peste 337.000 de bucăţi de muniţie, peste 4 tone de articole pirotehnice, peste 9.300 de tone şi 4.573 de litri de substanţe periculoase, 896 de tone şi aproximativ 17.000 de litri produse de protecţie a plantelor. Totodată, au fost dispuse măsuri în scopul neutralizării şi eliminării a 230.000 de tone şi peste 71.000 de litri de deşeuri periculoase. De asemenea, au fost aplicate aproximativ 1.400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 1.300.000 de lei”, a transmis Nicolae-Adrian Dinu.

În prezent, la nivel naţional, sunt peste 113.000 de persoane fizice autorizate care deţin aproximativ 226.000 de arme letale şi neletale şi peste 2.100 de persoane juridice care deţin aproape 28.000 de arme letale şi neletale.

„O componentă importantă a activităţii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase o reprezintă partea de deservire a comunităţii, prin eliberarea autorizaţiilor/avizelor obligatorii pe segmentul în discuţie, astfel că, în primele 8 luni, au fost eliberate 374 de avize de import/permise de transfer (arme şi muniţii), 3.668 de permise de armă, au fost anulate 2.235 de permise de armă şi suspendate 262 de permise de armă. Totodată, a fost prelungită perioada de valabilitate pentru 6.269 de permise de armă, au fost eliberate persoanelor fizice şi juridice, în vederea procurării armelor de foc, 11.309 autorizaţii, au fost eliberate 116 autorizaţii de transfer şi tranzit explozivi şi au fost avizate 173 de autorizaţii pentru operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor clasificate ca toxice şi foarte toxice”, transmite reprezentantul Poliţiei.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii