PNL validează, joi, lista cu miniștrii din Cabinetul Orban
Lista cu miniștri din Cabinetul Orban și noul program de guvernare vor fi validate, joi, în Biroul politic Național al PNL, urmând ca premierul desemnat să depună în această după-amiază documentele la Parlament.
Ludovic Orban a purtat mai multe runde de negocieri cu reprezentanții partidelor care au votat moțiunea de cenzură.
„Eu mă menţin încrezător. Continuăm discuţiile. Am încredere că, aşa cum au existat 238 de parlamentari care au înţeles necesitatea de a pune punct guvernării PSD, se vor găsi un număr suficient de parlamentari, minim 233, care să înţeleagă că este vital pentru România să aibă un guvern legitim”, a declarat Orban, miercuri.
Călin Popescu Tăriceanu spune că ALDE va da votul în favoarea învestiturii Guvernului PNL.
În același timp, Victor Ponta a declarat că Pro România nu va vota Guvernul lui Orban.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a anunţat că partidul său va lua o decizie definitivă după ce vor fi depuse programul de guvernare şi lista cu propunerile de miniştri.
Eugen Tomac a spus că decizia privind învestirea Cabinetului Orban va fi luată în Colegiul Naţional al PMP.
Dan Barna anunțase că USR a ajuns la un acord cu reprezentanţii PNL şi că probabil la finalul săptămânii partidul va lua o decizie finală pentru susținerea noului Guvern.
Premierul desemnat a avut termen 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Camera Deputaților și Senatul vor dezbate documentele depuse de Orban, urmând ca deputații și senatorii să voteze.
După depunerea documentelor pentru programul de guvernare și a listei cu miniștrii birourile permanente au termen 15 zile să stabilească data şedinţei comune.
După acest par urmează ca fiecare candidat pentru funcţia de ministru să fie audiat în şedinţă comună de către comisiile permanente ale celor două Camere. După audieri, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.
Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere va fi trimisă preşedintelui României care va numi noul Guvern.
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 32221 additional Info on that Topic: mainnews.ro/pnl-valideaza-joi-lista-cu-ministrii-din-cabinetul-orban/ […]